Nr. 0 – Klinkers & Tombeur, August 2012

Klinkers și Tombeur explică de ce consideră necesară apariția/existența unei discuții despre avantajele unei Europe federaliste. În mare, ei reliefează deficiențe ale actualului sistem interguvernamental al Uniunii Europene. Aceștia explică de ce au creat discuția lor pe această temă sub forma Articolelor Federaliste Americane, o colecție unică de scrieri ce datează din anii 1787-1788, cu privire la Constituția Federală. Susținători ai federalismului sau nu, sunt invitați să urmarească aceste lucrări federaliste europene și să răspundă la ele.

Începând cu 1999, Leo Klinkers și Herbert Tombeur, fac schimb de opinii cu privire la avantajele unei Europe federaliste. Considerăm că sistemul interguvernamental actual al Europei – folositor și necesar în anii ’50 ai secolului trecut pentru a ilustra ideea unei Comunități Europene – și-a încetat de mult perioada de glorie. Astăzi, în cea de-a doua decadă a secolului XXI acest tip de guvern aduce prejudicii din ce în ce mai mari ideii unei Europe comune. Instrumentele ce susțineau coeziunea și cooperarea europeană au început să se împuțineze și, interesele naționale intrinseci au început să fie în contradicție cu principiile inițiale ale Comunității. Trebuie să depășim această formă de organizare; nu putem pretinde că această guvernanță, veche de aproximativ 60 de ani, continuă să fie potriviă pentru Europa din zilele noastre, puternic modificată în plan intern. Facem parte dintr-un continent ce necesită, în esență, adaptarea la schimbările majore ale contintinentelor ce ne înconjoară: Asia, Africa și America de Sud. Așa cum Mikhail Gorbachev, președintele Uniunii Sovietice a afirmat cândva: “Viața nu iartă întârziații”.

Criza bancară, urmată de criza economică, par să deschidă calea unei Comunități Europene de tip federalist. Deși obiecțiile din partea locuitorilor diferitelor state membre, referitoare la adoptarea federalismului, nu au întârziat să apară, liderii europeni par să conștientizeze că acest pas nu va mai putea fi evitat pentru mult timp. Fără a menționa necesitatea unui salt politic brusc - de la interguvernamentalism la federalism – liderii guvernului din 2011-2012 – discută regulat despre nevoia de “mai multă integrare politică”, pentru a solidiza integrarea economică realizată până în prezent. Totuși nimeni nu îndrăznește încă să dezbată clar subiectul. Putem folosi drept exemplu, declarația primului ministru al Luxemburgului Jean-Claud Junker și președinte al Grupului Euro - o echipă de experți ce oferă îndrumare Consiliului de Miniștri al UE pentru probleme economice și financiare (Ecofin) – de undeva din anul 2011. Ca reacție a criticilor dure societale aduse “indecisei Europe”, pusă în imposibilitatea de a lua măsuri solide în direcția unei Uniuni Politice a Uniunii Economice, acesta a afirmat: “Noi, politicienii, știm exact care sunt măsurile pe care ar trebui să le luam, dar dacă într-adevar le-am implementa, acestea ne-ar cauza pierderea următoarelor alegeri.” O hotărâre ce este în mod clar reticentă politicienilor europeni, dar care apare, totodată, ca un semn clar a ceea ce va urma în mod inevitabil: federalizarea Europei.

Pe de altă parte, există, desigur, și politicieni care de nenumarate ori și fără reținere au pledat pentru federalizare. Printre aceștia se află fostul prim-ministru al Belgiei, Guy Verhofstadt, în prezent membru al Parlamentului European și Alexander Pechtold, fost ministru al Reformei Administrative din Olanda, acum lider al D66 în parlamentul olandez. Și, mai există, cu siguranță, chiar și acum, în această vară a anului 2012, în timp ce noi scriem acest articol, și alți susținători ai politicii federaliste. Dar, aceștia nu se află în centrul acțiunii, acolo unde pot fi constrânse mișcările/acțiunile către federalism.

Mai mult decât atât, ar fi absurd să presupunem că această idee a pătruns în planurile europene doar în acești ultimi 2 ani. Luuk van Middelaar descrie în detaliu, în lucrarea sa “Calea spre Europa”, cum – chiar cu mult înainte de crearea Comunității Europene, la începutul anilor ’50 ai secolului trecut – filosofi și politicieni ai vremurilor au amintit nevoia unei Europe Federaliste. Ipotetic, Comunitatea și-a început activitatea în 1951, prezentând o urmă de federalism, deoarece, Înalta Autoritate, atunci creată – responsabilă pentru punerea în aplicare a politicilor comune ale mineritului și producției de oțel ale celor 6 state fondatoare – avea putere supranațională. Cel puțin, aceasta a fost ideea inițială în propunerea de a crea o astfel de autoritate, în baza Planului Schuman, din anul 1950, un plan ce cuprindea unele aspecte federale. Totuși, în ceea ce privește practica, această Înaltă Autoritate a fost imediat supusă – asemenea Comisiei Europene, azi – Consiliului de Miniștri, care în mod legal și-a dobândit capacitatea de a lua decizii abia în anul 1957, prin Tratatul de la Roma. Tot cu această ocazie, Înalta Autoritate a fost suprimată în favoarea Comisiei Europene, pierzând, totodată caracterul său executiv și pretinsa putere supranațională.

Totuși, au apărut în mod constant inițiative federaliste. Tentative către un sistem complet federal au existat mai mult decât o dată. Aceste încercări au încetat să mai apară acum câțiva ani, când, începand cu 2004, puterea reală de decizie a revenit Consiliului European. Ca urmare a schimbărilor din ce în ce mai naționaliste în cadrul procesului decizional, gândurile și acțiunile din cadrul acestei comunități s-au separat subit, astfel că, criza economică externă a pus bazele unei crize economice interne. Dispariția a ceea ce era considerat un miracol economic european scoate, acum, la suprafață imperfecțiunile și, mai mult de atât, alcătuire greșită a Casei Europene. Acesta este principalul motiv pentru care câțiva dintre liderii statelor văd necesară restructurarea Casei Europene prin intermediul federalismului. În lipsa acestei crize interne, nu ar exista intenția de a se dezista de Consiliul European, ca centru de putere globală, organizație care ar dispărea în întregime în cadrul unui sistem federal, în favoarea suveranității statelor membre.

Suntem convinși ca o Uniune Europeană federalistă va fi instituționalizată. Întrebarea este dacă aceasta va apărea evolutiv, fapt ce s-ar desfășura pe parcursul mai multor ani, sau în mod revoluționar, în sensul că apariția câtorva noi crize economice vor constrânge liderii statelor membre să ducă la bun sfârșit ceea ce nu s-a finalizat în 1992, odată cu Tratatul de la Maastricht, adică crearea bazelor unei Uniuni Europene Federaliste.

Desigur, poate exista și o cale de mijloc. Motivul opunerii în multe dintre Statele Membre – puternic alimentat de parlamentarii naționali care sunt conștienți cât de ușor este să stârnești populația împotriva anumitor acțiuni – este lipsa de înțelegere a puterii și a potențialului unei forme de organizare federală. Mulți dintre politicieni nu pot rămâne obiectivi atunci când privesc Europa Federală ca pe o schimbare cu final catastrofal, un stat care suprimă suveranitatea națională și distruge culturile, tradițiile și obiceiurile regionale. Nimic mai puțin adevărat. Este actualul sistem interguvernamental al Europei cel care mistuiește aceste valori prin politica lipsită de varietate pe care o are. Aceasta este politica prin care tot ce este decis la comun, se va aplica fără excepție, în toate statele membre. Uniformitate centrală impusă. Sistemul actual este, deci, un sistem federalist care protejează suveranitatea statelor membre. Dacă există un lucru pe care federalismul îl protejează și îl garantează, acesta este suveranitatea parților care se interconectează formând Federația. Sunt puțini cei care cunosc acest lucru. Cetățenii de rând sunt induși în eroare de oameni asupra cărora prevalează interesele electorale provinciale și nu cunoștințele și înțelegerea modului în car funcționează un guvern federal. În cele ce urmează, vom prezenta documente ce explică acest lucru, și, desigur, vom aborda o serie de alte erori, tabuuri și concepții greșite despre o Europă federală.

Ideea de a scrie articolele noastre federaliste europene în forma unui dialog, un schimb de opinii referitoare la o Europă federală, se bazează pe Articolele Federaliste Americane. Aceasta este o serie de 85 de articole, scrise de Alexander Hamilton, James Madison și John Jay în anul 1787 și 1788 cu privire la modul în care propunerea Constituției Federale ale Statelor Unite ar trebui să fie interpretată și de ce ar trebui să fie acceptată. Ei sunt cunoscuți ca părinții fondatori ai Constituției Americane. Aceste lucrări reprezintă o măreață componentă a științelor politice, o bogată sursă pentru mulți federaliști. Am urmat, pe cât posibil, modul în care acele Articole Federaliste au fost scrise. De ce? Dacă vrei să parcurgi un teren minat, este înțelept să urmezi pașii celor care care nu au eșuat și au ajuns cu siguranță în cealaltă parte. În termenii managementului contemporan: învață din cele mai bune practici.

Articolele Federaliste Americane au fost scrise în timpul unei crize grave. America de Nord știa, la acel moment, forma de guvernare a unei confederații de state. De la declarația de Independență (când au fost rupte legăturile cu Anglia) în 1776, 13 state din America de Nord au format o Confederație, ușor unite de un tratat, sub titlul Articolele Confederației. Fiecare stat avea forma lui proprie de guvernare. O îmbinare de modele foarte diferite. După 11 ani de stat independent și după mai multe încercări de a forma o Constituție funcțională, fără o autoritate impusă a statelor, a aparut nevoia de a se reflecta buna funcționare a comunității. Această nevoie a fost împăcată de o Convenție la Philadelphia, în vara anului 1787, apărând o schiță a unei Constituții Federale. Aceasta a fost prezentată în septembrie 1787 poporului american, cu scopul de a transforma Confederația într-un stat federal bazat pe o Constituție. Dacă 9 din 13 state vor accepta acest regim, atunci Federația va deveni un fapt legal. Dar opoziția a fost puternică, deoarece acest moment a fost resimțit drept o perioadă de criză gravă în încercarea de a supraviețui în îndependența recent dobândită. Opoziția a fost mai puternică în New York, unde a fost condusă de guvernatorul George Clinton. În încercarea de a schimba opinia populației în favoarea federalismului, Alexander Hamilton a început o serie de Articole, pe 27 octombrie 1787, ce conținea avantajele și dezavantajele, punctele forte și punctele slabe ale unei forme de guvernământ federale. Împreună cu John Jay si James Madison el a publicat sub pseudonimul comun “Publius” până în august 1788, nu mai puțin de 85 de articole în ziarele din New York. Încercarea lui a fost un succes, Constituția Federală fiind adoptată în anul 1789. De atunci Statele Unite ale Americii au evoluat treptat, ajungând statul care este astăzi.

Și noi cunoaștem sentimentul de criză în Europa în prezent, acest lucru putând fi exprimat în cuvinte în nenumărate moduri, însă noi am ales un citat din revista Knack, al lui Rik van Cauwelaert, director de strategie: “Drama actuală a Europei este că aceasta nu mai este asociată cu ideea de caracter obligatoriu. Ideea cu caracter obligatoriu a fost invocată și chiar finanțață, după cel de-al doilea Război Mondial, de Statele Unite. Dar, odată cu trecerea Războiului Mondial, conducătorii europeni au considerat că proiectul original al lui Jean Monnet – o comunitate transatlantica – ar putea fi abrogat. Azi, Uniunea Europeana este o uniune conceptuală, cu multe neînțelegeri interguvernamentale, care pare să mai existe pentru a menține sistemul Euro și băncile”.

Europa trebuie să aleagă între a imortaliza actuala cooperare interguvernamentală sau a opta pentru un guvern federal. Desigur, există și o a treia posibilitate: dizolvarea Uniunii Europene urmată de continuarea separată a fiecărui stat. Dar, noi consideram o astfel de perspectivă de neconceput, deoarece această întoarcere la state națiune nu va putea supraviețui într-o lume în care globalizarea este în continuă ascensiune. Deși, realitatea ne obligă să menționăm că la începutul acestor Articole Federaliste Europene, vara anului 2012, șansele de supraviețuire ale Uniunii Europene sunt estimate undeva la 50%, va rămâne de văzut ce se va întâmpla.

De asemenea, este de remarcat că este necesară apariția unei crize serioase pentru a fi recunoscute erorile de construcție ale Uniunii Europene. Cu puține cunoștinte despre formele politice și despre istorie, părintii fondatori ai Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) în 1950 ar fi trebuit să opteze pentru un stat complet federal. Dacă dorești să păstrezi suveranitatea unei varietăți de state membre și în mod egal unitatea care să ajute la interconectarea lor, atunci, ideea de stat federal este cea mai adecvată formă de a realiza acest lucru. Asta nu este susținerea unei anumite poziții politice, ci este știință. Cum este posibil ca Europa, care a avut atâția oameni politici înțelepți de-a lungul a 20 de secole, să înțeleagă abia la începutul secolului XXI ceea ce America de Nord, la doar 3 secole după ce a fost descoperită de Columb, în secolul XVIII, și fără existența atâtor politicieni înțelepți, a înțeles: o Confederație creează doar o suveranitate aparentă a întregului, o Federație garantează suveranitatea statelor participante și a întregii comunități. Vom explica acest lucru în articolele ce urmează.

Asemănarea cu criza Americii din 1787 a fost nemulțumirea noastră deja cunoscută de atâția ani legată de sistemul de guvernare al Uniunii Europene, fapt ce a dus la scrierea acestor Articole. Ne simțim în măsură să facem asta, în urma a ceea ce Robert A. Levine – fostul înalt oficial al guvernului federal din SUA – a declarat într-un articol din New York Times, de pe 9 ianuarie 1999 sub titlul: “Ceea ce UE are nevoie este o copie a Articolelor Federaliste Americane”. Așadar, am urmat sfatul, dar deoarece nu avem o opinie bine argumentată despre toate aspectele, darămite despre nivelul de reflecție al autorilor Articolelor Federaliste, vom cere, probabil, altor scriitori să ne ajute.

Realitatea politică a anului 1787 nu a fost așteptarea Articolelor Federaliste. Dar, pe parcursul dezbaterilor intense importanța acestora a crescut treptat, punând bazele trecerii de la banca confederală la cea federală. Reprezentând o propunere la realizarea unei constituții federale, aceste articole, alături de multe alte publicații au avut un rol important în definirea Constituției Federale Americane. Pe parcursul istoriei Statelor Unite s-a creat, de-a lungul timpului, renumele acestor articole federale, devenind una din sursele principale de interpretare ale Constituției.

Dacă lucrurile vor ieși asa cum ne așteptam noi, lucrările noastre vor da naștere unui număr mare de opinii asupra Europei Federale, dar nu ne putem imagina încă dacă acestea vor influența sau nu opiniile despre federalizarea Europei. Scriem aceste articole, în care credem, din responsabilitate pentru soarta Europei. Tăcerea, ar insemna acordul ca interguvernamentalismul să conducă Europa la năruire, iar noi nu dorim să fim complici la acest eveniment. Prin urmare, suntem împotriva interguvernamentalismului, chiar dacă acesta este susținut de opinia savantului francez Henri Poincaré (1854-1912): “Gândirea nu ar trebui să fie niciodată supusă, nici dogmelor, nici unui partid, nici unei pasiuni sau unui prejudiciu, nici oricărui alt lucru, ci numai faptelor în sine, pentru că supunerea reprezintă sfârșitul gândirii”.

Asemenea celor americane, am dat fiecărui dintre articolele federaliste europene un număr, dar spre deosebire de cele americane, am ales să publicăm numele fiecărui autor, nu să utilizăm un pseudonim comun. Acest lucru a fost făcut și pentru a evita eventualele neînțelegeri legate de câte articolea scris fiecare, cum s-a întâmplat în cazul celor americane unde, Hamilton a susținut ca el a scris 63 din cele 85 de articole, fapt ce este în mod evident fals, iar acest lucru a generat dezbateri timp de ani de zile cu privire la paternitatea acelor acte. Lucrurile sunt mai mult sau mai puțin clarificate. De asemenea, pentru a oferi o perspectivă cititorilor, am pus pe fiecare articol data la care a fost publicat.

Ne-am dori să avem articolele noastre federaliste publicate în ziare din cele 17 țări din Zona Euro (statele care au adoptat euro ca monedă națională) așa cum a fost cazul articolelor americane care au fost publicate în ziarele din New York, dar în acest caz acest lucru nu este fezabil. Prin urmare, vom alege o altă modalitate de a face publice aceste articole: acestea apar, unul câte unul, sau în grupuri mici, pe acest site. Înștiințăm prim e-mail și alte mijloace sociale prezența acestor articole și sperăm ca cititorii – prin transmiterea mesajelor noastre – să creeze o audiență tot mai mare în întreaga Europă și să ne propună metode pentru a îmbunătăți această linie de gândire despre federalismul european.

În final, pentru a sublinia importanța federalizării Europei cităm frazele finale pe care Clinton Rossiter le-a scris în introducerea articolului federal american, din data de 15 februarie, 1961:
“Iar mesajul Federalist spune: nu există fericire fără libertate, nu există libertate fără autoguvernare, nu există autoguvernare fără constituționalism, nu există constituționalism fără moralitate – și niciunul dintre aceste bunuri mărețe nu există fără stabilitate și ordine.”