Nr. 2 – Klinkers, August 2012

Acest articol analizează esența unei organizații federale. Klinkers descrie esența acesteia pe baza a ceea ce a învățat de-a lungul anilor de la Tombeur. El ridică o serie de întrebări cu scopul de a expune gândurile sale despre federalism, îmbunătățite sau completate de Tombeur.

Ce este, deci, stimate Tombeur, o Federație? Am învățat multe de la tine pe această temă. Voi rezuma care sunt, din punctul tău de vedere, componentele conceptului de federalism. În cele ce urmează voi expune, cu propriile mele cuvinte, ceea ce tu ai scris de-a lungul anilor în legătură cu esența unui organism federal. Tot tu m-ai învățat să nu vorbesc despre un guvern federal sau un stat federal, ci despre o organizație federală. În opinia ta, nu este nevoie de un stat cu o armată și forță politică atunci când vine vorba despre federalizare. În esență, ar trebui să vorbim despre o federație ca despre o formă specifică de cooperare organizațională. Aș vrea să explici tu asta, pentru că cititorii de rând vor asocia cu ușurință conceptul de federalizare cu conceptul de stat. Atunci când se gândesc la o Europă Federală, aceștia o vor asocia cu Statele Unite ale Europei. Nu cu Organizația Unită a Europei.

În același fel în care eu am plecat de la Pacea de la Westphalia din 1648 ca formă de bază a conceptului de suveranitate, tu ai plecat de la secolul XVII, cu scopul de a schița conturul federalismului.

Tu ii consideri pe Johannes Althusius (1557-1638) sau Althaus drept fondator al teoriei federalismului. Ești singurul care consideră asta sau îți împărtășesc și alții opinia? Lucrarea sa din 1612 descrie fundamentele societății constând în indivizi și grupuri de indivizi care locuiesc împreună pe baza unor contracte formale și informale: coexistența și cooperarea, alături de respectul identității și autonomiei fiecărui grup în parte. Un contract este diferit de un legământ. Un legământ implică un compromis. Acesta este în mod sigur o trăsătură primară a unei Confederații. Conviețuirea pe baza unui contract implică o viziune asupra societății în contextul unui stat care garantează coerența și suveranitatea subgrupurilor.

Apoi, tu afirmi că Ludolph Hugo, în scrierile lui “De statu regorum Germania” (1661) este în conformitate cu Althusius. Hugo distinge 3 feluri de state: Confederațiile (statele autonome acționează asemenea în câteva domenii pe baza unui Tratat), statele descentralizate (statele care descentralizează autoritatea în comunități mai mici, cum ar fi cazul provinciilor și comunelor din Țările de Jos începând cu 1850/1851) și statele federale. Din tot ceea ce eu am citit despre federalism, deduc că cele mai des întâlnite aspecte caracteristice ale unui sistem federal sunt: guvernarea și suveranitatea care reprezintă întregul și partile acestuia. Deși “dubla” guvernare presupune o ierarhie între cele 2 nivele, nu este cazul într-o Federație – aici este diferit de statele descentralizate unitare precum Țările de Jos. Într-o Federație, guvernul federal posedă putere în rândul statelor. Statele componente au puteri ce se aplică numai în interiorul statului, iar aceste puteri nu se completează și nici nu se exclud una pe alta.

Acest lucru se aseamănă cu ceea ce în Țările de Jos este cunoscut drept Asociația Proprietarilor pentru rezidenții unui bloc de apartamente, a unui condominiu. Fiecare rezident este, în cadrul locuinței lui, suveran cu privire la modul în care acesta dorește să trăiască: cu sau fără covor, cu canapea sau mobilă de camping, dacă alege sa doarmă sau nu pana la prânz în fiecare zi, decide dacă dorește sau nu să urmeze o dietă vegetariană, dacă să ofere sau nu copiilor săi o educație creștină și așa mai departe. Totuși, îngrijirea acoperișului clădirii, întreținerea lifturilor, încălzirea, apa și curățarea scărilor sunt lucruri de interes comun. Locuitorii de rând nu este responsabil de toate acestea. Pentru aceste costuri, o sumă (costuri cu serviciile) este încasată, gestionată de un consiliu, ales de toți locuitorii, care decide implementarea tuturor intereselor comune. Același lucru este valabil pentru orice scimbări din competentele acelui consiliu. Nicio ierarhie: consiliul nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul locuinței tale. În esență, acest lucru se aseamană cu o organizație federală.

Pe de altă parte, sistemul interguvernamental este ierarhic. Acest sistem prevede – ca să spunem așa – ca toată lumea să facă un duș la ora 08:00, pentru nu mai mult de 5 minute și să servească o masă vegetariană în fiecare luni. Exact acest tip de caracter ierarhic de sus în jos al interguvernamentalismului provoacă astfel de rezistență împotriva Europei pe care am vazut-o dezvoltându-se în ultimii 10 ani. Și pentru că aproape nimeni nu știe ce este o federație într-adevăr – în acest moment există extraordinar de multe afirmații eronate pe această temă – este nevoie de un singur politician/profesor/jurnalist incompetent pentru a asocia “Federația” cu un “superstat” pentru ca problemele să înceapă.

În cele din urmă, ai menționat că politologul american Preston King cultivă aceste caracteristici de bază ale unei organizații administrative federale sau Federație, cu alte cuvinte, o aplicație structurată a conceptului de federalism. Acesta definește federalismul ca fiind un acord constituțional care ia forma unui stat suveran, fiind diferit de alte state prin procesul suveran de luare a deciziilor pe o bază constituțională. Potrivit acestuia, baza constituțională a întregului (Federația), autonomia parților constituente ale părților (teritoriul funcțional) alături de puterea lor proprie de luare a deciziilor (regula de sine) și participarea acestor părți în procesul de luare a deciziilor pentru comunitate (regula comunității) sunt caracteristicile esențiale ale unei administrații federale.

În cele din urmă, aș dori să adopt următoarele elemente distinctive ale unei Federații. O Federație reprezintă:

  1. Autonomie în sensul de suveranitate a unui întreg, cum ar fi Federația;
  2. Autonomie în sensul de suveranitate a parților componente ale Federației, statele membre;
  3. Competența întregului, Federației, de a lua decizii de interes comun ce se aplică tuturor locuitorilor Federației;
  4. Competența fiecăruia dintre părțile constituente (statele membre) de a lua decizii aplicabile doar pentru o parte din Federație;
  5. Conștientizarea faptului că unul dintre statele membre poate decide ceva total diferit de alt stat membru – de exemplu, în Statele Unite, unde adițional sistemului taxelor federale, fiecare stat poate mări taxele proprii, și, în Germania, unde fiecare stat (the Länder) are propriul sistem educațional;
  6. O atitudine îndreptată spre luarea deciziilor care începe la baza societății. Acest lucru implică un efort continuu spre guvern mic, non-dominant și centralizat cu state membre puternice; acest lucru creează întotdeauna tensiune, în special dacă, atunci când circumstanțele se schimbă, guvernele federale tind să își însușească mai multe puteri așa cum se întâmplă în Statele Unite în acest moment;
  7. Aceeași structură instituțională se aplică atât întregului cât și părților constituente, fiecare cu parlamentul lor, guvernul lor, sistemul lor judiciar. Părțile constituente, statele membre, au influență în interiorul Parlamentului, dar nu și vice-versa.

Mi-ar plăcea să aud de la tine dacă acest lucru este adevărat. Este suficient sau ar trebui să fie mai mult? Ar putea fi formulat mai bine într-un alt mod? În stadiul inițial al dialogului nostru, trebuie să fim clari în ceea ce privește definițiile și descrierile. Ceea ce mă frământă pe mine, printre alte chestii, este dacă ideea lui Althusius, adică Contractul societății ca bază a sistemului federal, este pe aceeași lungime de undă cu ideea contemporană că o constituție, nu un contract, este elementul de legătură pentru o Federație. Pentru o Confederație este un Tratat. Sau ar trebui să nu iau aceste lucruri (diferențele existente) prea în serios?

La punctul e) ne vom întoarce mai târziu, deoarece dacă există o neînțelegere despre o Europă Federală, este presupunerea că în cazul unei organizații federale fiecare stat european trebuie să rămână la fel. Acesta este un absolut nonsens. Este chiar sistemul de luare a deciziilor interguvernamental cel care creează uniformitate impusă. Făcând acest lucru așa numit principiu al “subsidiarității” ( măsuri UE ar trebui luate doar dacă statele membre nu pot rezolva anumite probleme singure) este redus aproape de tot. Cred că acest lucru explică de ce Regatul Unit nu este încă conectat în întregime la Uniunea Europeană. Această țară acordă o importanță deosebită existenței și păstrării obiceiurilor proprii. Abordarea interguvernamentală actuală îi obligă să păstreze Uniunea Europeană aproape. Și, din păcate, mulți englezi consideră că acest lucru se va înrăutăți în cazul unei Europe Federale. Acesta este un punct de vedere greșit. Dacă există ceva ce dovedește puterea unei organizații federale, este posibilitatea de a garanta coexistența puterilor părților componente și a întregii organizații. Astfel, un stat membru al unei forme federale poate avea propriul sistem de taxe, propriul sistem educațional, propriul sistem de mediu și asa mai departe. Acest lucru garantează în întregime păstrarea individualității fiecărei societăți în parte alături de propriul cadru juridic și organizatoric.

În ceea ce privește punctul f) mă simt complet ușurat deoarece prima parte a trilogiei mele orientată pe rezultatele de elaborare ale politicii, poartă titlul “Elaborarea politicii începe cu societatea”. Totuși, dacă ne uităm la Federația federațiilor, Statele Unite ale Americii, pare că aici există o tensiune în creștere între a gândi și a acționa la baza societății față de puterea în creștere din topul federal. Am dreptate să cred că de la Depresiunea din anii ’20 a apărut necesitatea – corectă sau greșită – pentru un sistem de guvernare mai puternic la Washington și că - așa cum unii autori dezbat pe cauzele crizei bancare sau a crizei creditelor – o influență în continuă creștere a guvernului central a dus la intervenția pe piața financiară, fapt ce a prejudiciat balanța sistemului financiar? Dacă guvernul central în contextul reducerii sărăciei creează organizații care oferă credite financiare pentru oamenii săraci care nu își pot plăti datoriile, stimulând aceste instituții pentru a ascunde datoriile și a le redirecționa, nu este oare decât o chestiune de timp până când acest “balon” va exploda? Nu întotdeauna un joc piramidal, asemenea acestuia se sfârșește prost? Poți învinovăți băncile pentru asta, dar, strict vorbind, pare a fi o intervenție socială corectivă greșit motivată de guvernul central în această politică de locuințe (bine sau rău) a statelor membre.
Este acesta unul dintre exemplele pentru care Obama – la momentul scrierii articolului – are de această dată o campanie electorală mult mai dificilă decât cea anterioară? Rommey promite timp și, din nou, un guvern central mai mic, în timp ce Obama, în special cu reforma lui de sănătate (prea puțin o problemă pentru europeni, dar pentru majoritatea locuitorilor Statelor Unite nimic mai puțin decât o intervenție centrală a guvernului, indiferent de conținut, stârnește rezistență) dă impresia că dorește creșterea guvernului central. Cu alte cuvinte: dacă durata de viață a unui sistem federal este lungă sau nu, pe principiul ca puterea trebuie să rămână părțile constituente, cât de mare este riscul ca Statele Unite să își piardă vitalitatea, pe măsură ce puterea trece la guvernul central pe ascuns? Acest lucru nu este, deci, împotriva caracteristicilor unui sistem federal, că nu trebuie să existe ierarhie între nivelurile guvernului?

Imaginându-ne că acest raționament este corect, și anume că o schimbare de putere de la părțile de bază ale unui stat federal spre partea centrală a unui stat federal este în detrimetrul relațiilor dintre partea federală și statele membre, atunci, cum ar trebui realizată trecerea de la sistemul interguvernamental de luare a deciziilor european către un sistem federal de luare a deciziilor? Eroarea actuală a erorilor prin care Bruxelles persistă în impunerea unui sistem centralizat chiar mai uniformizat, este, probabil, eroarea care va duce, în cele din urmă la colaps. Și astfel (cel mai probabil și de dorit) ultima criză necesară înaintea luării unei astfel de decizii, crearea un sistem federal este aceasta. În acest sens, sunt cinic: cu cât este mai mare dezastrul creat acum, cu atât mai repede se va face trecerea la federalism. Dar atunci ce se va întâmpla? Cum putem obține ca Bruxelles, care este adeptul puterii centralizate, să treacă de la sistemul interguvernamental la cel constituțional și instituțional federal în așa fel încât puterile predominante să revină țărilor membre și populațiilor acestora? Ce trebuie să se întâmple? Cum se poate realiza acest lucru?

Și, fiindcă a venit vorba, sper că nu vi se par nepotrivite cuvinte precum nonsens și dezastru. În acest sens, autorii Lucrărilor Federaliste au mers mult mai departe. Hamilton scrie în Lucrarea nr. 15 “Imbecilitatea guvernului nostru..” Limbaj clar. Henri Poincaré, citat mai devreme, ar fi trecut cu vederea o expresie precum aceasta. În următoarea lucrare, voi insista și asupra cuvintelor ale celuilalt co-autor al Lucrărilor Federaliste Americane, James Madison, deoarece consider că aceste cuvinte sunt instructive pentru Europa zilelor noastre, veche de mai mult de 200 ani după ce a fost constituită.