Nr. 19 – Tombeur, December 2012

În articolul nr. 19 Tombeur face o analiză detaliată a deficiențelor Federației Belgiene. El explică ce aspecte ale construcției unei Federații diferă de caracteristicile clasice federale. Mai mult decât atât, el arată că unele aspecte ale Constituției Belgiene ar trebui schimbate și că Articolul 35 ar trebui să acționeze pentru a o transforma într-o Federație clasică. Acest caz ne arată ce avem nevoie înainte de a construi o Constituție Federală Europeană. 

Ei bine, acum am ajuns la momentul în care voi detalia pe baza defectelor constituționale existente în cadrul unei Federații. Tu, Klinkers, ai spune erori „sistemice” care împiedică funcționarea acestuia sau chiar îl imobilizează, cu toate că fără a pune capăt Federației. Defecte care ar trebui evitate.

 limitez la Federația Belgiană – s-a spus suficient despre tensiunile legate de statul francofon Quebec în Canada Federală. De asemenea, nu doresc să discut din nou conceptul de diversitate culturală. Aș dori să mă concentrez asupra funcționării a două din trei branșe – cea legislativă și cea executivă - și a părților componente ale Federației. În acest sens, voi demonstra câteva deviații structurale ale conceptului de „federalism” – un aspect bizar dacă înțelegi caracteristicile clasice ale unei Federații. În orice caz, cauza acestor deviații trebuie căutată în arena politică. În cartea sa „Franstaligen tegen Vlamingen. Hoe België als natie mislukte” (Francofonii împotriva flamanzilor. Cum Belgia nu a reușit să fie o națiune) Paul van Velthoven explică meticulos că surse ale conflictelor politice în cadul statului unitar belgian nu s-au oprit după transformarea acestuia în stat federal, ci au continuat mocnit în noul model al statului.

Într-o federație clasică parlamentul federal e format din două Camere. O cameră se bazează pe statele membre, subliniind astfel egalitatea suveranității statelor membre, în ciuda diferențelor lor. De aceea, statele membre posedă același tip de puteri. De obicei, această cameră este numită Senat. Cealaltă Cameră este cea a Cetățenilor, a locuitorilor Federației. În mod logic, ambele camere operează ca un întreg, deoarece membrii lor reprezintă Federația ca un întreg. Nu pot fi fragmentați în niciun fel, pe baza niciunui criteriu. Asta ar fi un atac la funcția esențială, și anume reprezentarea Federației ca un întreg. Același lucru se aplică și puterii federale executive.

Ei bine, în Belgia (conform Articulului 43 al Constituției) membrii ambelor Camere ale Parlamentului European sunt împărțiți din punctul de vedere al limbii – un grup olandez și unul francofon: există, deci, fragmentare. Pentru a conveni asupra legislației, fiecare grup trebuie să obțină o majoritate de voturi, pe lângă majoritatea de 2/3 din sesiunea plenară. În plus, ambele grupuri lingvistice urmează propriile lor proceduri pentru a suspenda sau a bloca o majoritate normală în sesiunea plenară: un grup lingvistic poate afirma că există un conflict de interese și poate, astfel, chiar să forțeze abdicarea Parlamentului. Un grup lingvistic poate suna așa-numitul „clopot de alarmă”; acest lucru a apărut de câteva ori și s-a întâmplat cu o singură ocazie, de fiecare dată inițiat de grupul francofon.

Aceste majorități duble și minorități de blocare sunt o negare a conceptului federal – încă o dată, prin definiție, un parlament federal real reprezintă întregul federal, legătura care reprezintă întreaga țară. În acest context, fragmentarea în sensul de luare a deciziilor de grupuri diferite în Parlament iese din discuție. Un Parlament Federal trebuie să se bazeze pe valori și interese comune în cadrul Federației și nu pe diversitatea părților componente. Cel mult, poate fi organizată „regula comună”, cu alte cuvinte: dreptul de a co-decite la reprezentarea separată a cetățenilor din întreaga Federație și din statele membre.

În Belgia, această încălcare a Federalismului a condus la o funcționare laborioasă sau chiar o blocare a procesului de luare a deciziilor, de exemplu, în chestiunile politice sensibile cum ar fi granițele unui stat membru sau circumscripția electorală.

Același lucru este valabil și pentru un guvern federal executiv: trebuie să reprezinte întregul și să nu constea în reprezentanți ai grupurilor specifice ale societății. Diversitatea societății nu ar trebui să fie recunoscută într-un guvern federal: trebuie să fie una și invizibilă. Cu toate acestea, lucrurile au fost organizate diferit din Belgia. Guvernul executiv este compus dintr-un număr egal de miniștri flamanzi și francofoni. Primul ministru poate fi numit de orice grup lingvistic (Articolul 99 al Constituției). Constituția federală dictează componența membrilor guvernului de-a lungul diferitelor grupuri lingvistice. Paritatea ministerială constituțională impusă demonstrează caracterul bi-comunitară și nu natura federală a guvernului federal. Cu alte cuvinte, o contradicție organizată. Bizar pentru o Federație, dar totuși adevărat.

Orice acord și operare la nivel federal reprezintă diversitatea societății și afectează instituțiile federale pe întreaga existență. Rezultatul lipsei federalismului consistent este – în Belgia, de exemplu – că o cominitate culturală este capabilă să o blocheze pe cealaltă, deci, întregul sistem de guvernare. Dacă un ministru demisionează în Belgia, acest lucru este suficient pentru a perturba echilibrul lingvistic, fapt ce stopează întreaga guvernare.

Belgia este organizată federal doar cu numele. Prin urmare, este imobilizată într-o capcană instituțională. S-ar putea vorbi despre o contaminare confederală a Federației. Dar asta nu este tot: nu există nicio circumscripție electorală federală la nivel de țară. Există 9 circumscripții, una pentru (o singură limbă) fiecare provincie. Singura circumscripție bilingvă este regiunea Bruxelles și o parte a provinciei din nordul Brabantului. Nu este de mirare că din 1978 nu au mai existat partide politice bilingve sau trilingve. Acest lucru înseamnă că de atunci „politeia” belgiană (folosind cuvântul grecesc) a dispărut - țara nu mai are o comunitate politică și nici măcar un grup ideologic. Ca urmare, parlamentul federal și guvernul posedă doar un mandat legitim la nivelul părților componente, nu la nivel federal.

Cu alte cuvinte, formal vorbind, Belgia este o Federație, dar din punct de vedere politic țara funcționează ca o Confederație. Dup[ spusele eurocomisionarului belgian Karel de Gucht: „Belgia este o conferință diplomatică permanentă”.

Cum să ne ocupăm de acest sistem hibrid care provoacă confruntări între comunitățile lingvistice și culturale, ducând astfel la blocaje politice? Este evident că fragmentarea parlamentului federal și a guvernului ar trebui ridicate, printre altele, printr-o revizuire a articolelor 43 și 99 din Constituție.

Cu toate acestea, există mai multe obstacole care împiedică operarea Federației Belgiene. Există 6 state membre, dar de dou[ feluri: trei comunități și trei regiuni. La nivel mondial, acest lucru este unic pentru o Federație, cred. Felul în care evoluează părțile federației belgiene îl voi lăsa deoparte, deoarece descrierea acestor organisme federalizate și a modului în care ele își desfășoară activitatea nu adaugă nimic la lecțiile pe care ar trebui să le învățăm din defectele aplicării federalismului.

De câțiva ani, partidele flamande vorbesc despre crearea unei Confederații. Trebuie să avem grijă atunci când folosim cuvântul „Confederație” deoarece acest termen este înșelător. Este de departe scopul acestor politicieni să împartă țara într-un stat flamand si unul valon – ceea ce ar face, de asemenea, poziția Bruxellului discutabilă. Mai degrabă, ei au în vedere ceva complet diferit atunci când se luptă pentru Confederalism: activarea Articolului 35 din Constituție. Acest articol prevede că s-ar putea decide să acorde nivelului federal un set de puteri limitative enumerate – a se vedea textul Articolului 35 de la sfârșitul acestui articol. Aceasta ar fi o revoluție cu privire la diviziunea puterilor: în acest moment cele șase membre state dețin propriile lor puteri specifice și lasă „restul” nivelului federal. Articolul 35 este de fapt baza statului federal încă necreat în care nivelul federal are puteri limitative enumerate, lăsând toate celelalte puteri statelor membre: o diviziune verticală a competențelor ca nucleu al federalismului. Datorită faptului că aplicarea Articolului 35 a fost amânată pe termen nelimitat ar trebui să concluzionăm că federația belgiană nu este încă o federație pe deplin dezvoltată.

Atunci când politicienii flamanzi vorbesc despre lupta pentru Confederație ei induc mereu în eroare locuitorii francezi și germani. Deoarece acei cetățeni interpretează aceste observații ca pe un scop de a despărți țara în micile țări complet autonome ale Valoniei și Flandrei. Asta nu este în mod clar scopul lor. Prin urmare, ar fi bine pentru toată lumea din Belgia să se folosească concepte adecvate; utilizarea greșită a cuvintelor daune de comunicare și luare a deciziilor.

Ce pot concluziona despre Federația Belgiană? Ca și Cehoslovacia, sistemul federal belgian nu dă dovadă de unitate, ci mai degrabă consistă în doi poli: polul valonian și cel flamand. Găsim această polarizare în toate instituțiile și procedurile de luare a deciziilor respective. Nu ar trebui să fim surprinși orice potențiale sau manifeste antagoniste între cele două mari comunități. De fapt, controlează funcționarea întregului sistem al statului. Acest sistem nu lasă mult spațiu, dacă lasă, întreținerii problemelor comunale, federale. Ca urmare, valoarea adăugată a nivelului federal nu a fost încă atinsă. Morala acestei povești este: la nivel federal belgian ar trebui să existe doar belgieni, nu flamanzi, nici valoni, nici bruxelieni; la nivel european ar trebui să existe doar europeni.

Această situație culturală bipolară într-o poate submina nivelul federal într-o țară. Instituționalizarea acelei naturi bipolare până la nivel federal a contribuit la dizolvarea Cehoslovaciei Federale și încă contribuie la funcționarea laborioasă a Federației Belgiene.

Acum că ne-am ocupat în lucrarea anterioară și în această lucrare de federațiile eșuate sau cu deficit aș dori să atrag atenția a ceea ce ar trebui să învățăm din asta. Este, într-adevăr clar că alcătuirea și susținerea unei Federații necesită îndeplinirea câtorva condiții. Cazurile pe care le-am întâlnit ne arată că federalismul:

  • Nu poate fi impus din exterior sau de sus în jos;
  • Ar trebui să fie un scop în sine și nu un mijloc de a atinge alte obiective:
  • Presupune acoperirea valorilor și echilibrarea intereselor;
  • Necesită o democrație reprezentativă și toleranța pluralismului;
  • Are nevoie de spațiu politic și organizare pentru a acoperi problemele comunale;
  • Are nevoie de instituții pentru a colabora din punct de vedere structural și pentru a rezolva conflicte.

Stimate Klinkers, permite-mi, înainte de a încheia acest articol – să discut aspectul numărului de membri ai unei Federații, necesari pentru a preveni eșecul presupusei Federații Europene. Tu insiști în Articolele 12 și 13 asupra începerii unei Federații Europene într-un ritm lent, pe o scară mică, doar cu cele trei state Benelux. Scopul ar fi ca aceste trei țări să părăsească Tratatul de la Lisabona individual pentru a reintra apoi în acesta ca o Federație. Asemenea lui Guy Verhofstadt, noi am prevăzut că va fi necesar pentru Europa să adopte alături de o organizare federală și un sistem interguvernamental. În urmă cu 10 ani am numit aceste două organizații strâns legate „inter-federație”.

 

În orice caz, crearea unei Federații cu cele trei state Benelux este după părerea mea prea slabă pentru a putea fi capabilă să evolueze într-o Federație Europeană completă. O astfel de Federație Benelux începe cu un credit ipotecar imens. Compoziția sa din trei state, aduce cu sine riscul ca partea care reprezintă aceste state, Camera respectivă, să conducă agendele naționale într-un mod organizat. Astfel, această organizație se va deteriora într-un sistem interguvernamental, deoarece Camera Statelor, în care cele trei state au un număr egal și limitat de voturi (de exemplu 3 x 2) amenință să voteze interesele proprii ale statului. Acest risc este greu de evitat într-o federație cu trei state.

O compoziție alternativă a Federației Benelux este posibilă, deși îndrăzneață: ar fi necesar să se împartă Belgia și Olanda într-un număr mai mare de state membre, alături de statul Luxemburg, singur. Astfel, s-ar putea stabili în ambele țări, de-a lungul frontierelor provinciale, 10 sau mai multe state membre ale Federației Benelux. Sau chiar mai bine – să recunoască importanța societală și continuitatea administrativă, un subiect subliniat de Larry Siedentop în „Democrație în Europa” – crearea granițelor noilor state de-a lungul vechilor ducate și județe, luând în considerare vechea divizie a celor două state și echilibrul dintre statele membre. Dar lasă-mă să las asta deoparte acum.

Crearea unei Federații Europene cu un număr atât de mic, cele trei țări Benelux, ar fi doar un alt sistem interguvernamental. În plus, un număr atât de mic de state într-o federație Europeană nu pare să supraviețuiască. Cu cât mai puține state într-o Federație, cu atât mai puțină influență vor avea, atât în cadrul Europei cât și în exteriorul acesteia. O Europă de Vest federală, de exemplu, este din punctul meu de vedere insuficientă, deoarece va fi prea slabă pe continent și dincolo de acesta. Eu țintesc mai sus și pledez pentru o Federație Europeană care va acoperi în cele din urmă întregul continent. Sunt de acord cu tine, Klinkers, să începem la un nivel redus. Coerciția principiului unanimității în rândul a 17 sau 27 membre UE ar trebui, într-adevăr evitată. De asemenea, acum este timpul să acționăm: criza economico-socială din Sudul Europei se aprofundează, iar UE este pe cale de a se dizolva. Astfel statele care sunt pregătite să creeze o Federație, țările zonei euro, mai întai, ar trebui să înceapă cu sprijinul cetățenilor lor, contruind o Federație Europeană de jos în sus, cât mai curând posibil.

De asemenea, în acest sens, este necesar pentru Europa să învățăm din cele mai bune practici. Convenția de la Philadelphia a declarat în Articolul VII al proiectului Constituției Federale că acest document va intra în vigoare după ratificarea de către cetățenii a 9 dintre cele 13 state confederale. Astfel, un vot majoritar. Nu este necesară unanimitatea. Un pas îndrăzneț și de asemenea bizar, deoarece a devenit unul dintre aspectele solide ale federalizării ca toate statele implicate să fie de acord cu crearea sau modificarea sistemului federal. Mai mult decât atât: a fost de asemenea o încălcare a „Articolele Confederației”, tratatul Confederației. Cu toate acestea, delegații Convenției au îndrăznit să realizeze acest act neortodox.

În urma acestui pas îndrăzneț al părinților fondatori ai Constituției Americane, în 1848, urmați de Elveția, propun ca noi, în proiectul nostru federal al Constituției Europene, să aplicăm principiul votului majoritar. Strict vorbind, gândirea noastră federală privește doar 17 state ale Zonei Euro. Lăsăm deoparte celelalte zece țări din UE fără monedă euro. Dacă dorim să aducem o majoritate a celor 17 state ale zonei Euro într-o organizație federală, numărul nouă este aplicabil aici. O majoritate minimă de nouă state împotriva celorlalte opt. Atunci când cetățenii a nouă state din Zona Euro acceptă Constituția Federală, din punctul meu de vedere, ar trebui să intre în vigoare.

Dacă cineva ar dori să critice formula de nouă state și raționamentul meu, pentru o legitimare suplimentară din punctul meu de vedere, aș dori să fac referire la Tratatul de la Lisabona. Eu și cu tine nu avem niciun gram de respect pentru acel Tratat. Dar să nu uităm – am facut deja referire la acest lucru în Articolul nr. 7 – că articolul 20 al Tratatului privind Uniunea Europeană (unul dintre cele două Tratate de la Lisabona) și Articolele 326-334 ale Tratatului privind funcționarea UE (celălalt Tratat de la Lisabona) prezintă o bază perfectă pentru a păși spre federalizare printr-o majoritate de nouă voturi. Acest lucru nu poate intra în conflict cu obiectivele Uniunii Europene, dimpotrivă. Articolul 20, secțiunea 2 prevede că unui minim de nouă state membre îi este permisă așa numita cooperare consolidată, prin instituțiile Uniunii Europene.

Ei bine, a se vedea aici legitimitatea legală de a clădi cooperarea consolidată sub forma unei Federații. Începutul unei Federații cu nouă țări diminuează, de asemenea, gradul de complexitate al operațiunii tuturor țărilor în contextul a două organizații (cea interguvernamentală și cea federală). Federația a nouă țări oferă, de asemenea mai multă securitate juridică, atât pentru cetățeni în cadul Federației, cât și pentru cei din exterior. Mai mult decât atât, articolele menționate anterior în Tratatul de la Lisabona oferă legitimare pentru Federalizare: să presupunem că Zona Euro va fi extinsă, atunci nouă state ratificate nu vor mai constitui o majoritate. Cu toate acestea, dacă privim aceste articole, în acest caz, chiar și o minoritate de voturi vor legitima ratificarea unei Constituții Federale.

Astfel, dacă nu obiectezi, în următoarele Articole vom începe să lucrăm împreună la elaborarea unei Constituții Federal Europene, bazată pe Constituția Americană, incluzând un vot majoritar pentru ratificarea sa, folosind articolele menționate anterior din Tratatul de la Lisabona ca legitimare juridică. Cu un ochi pe Constituția Elvețiană.