Nr. 22 – Klinkers & Tombeur, March 2013

În Articolul 22 Klinkers și Tombeur se ocupă de Legislatura Federației Europene. După părerea lor, acest lucru ar trebui să reflecte atât conținutul, cât și structura Articolului I al Constituției Americane, deși adaptată la propriile lor intuiții. Acestea se referă în primul rând la alegerea membrilor Camerei reprezentând Cetățenii și numirea membrilor celeilalte Camere, Senatul, care reprezintă Statele. Articolul I american este destul de elaborat; conține nu mai puțin de 10 secțiuni, fiecare împărțită pe mai multe clauze. Cu scopul de a îmbunătăți acea structură Klinkers și Tombeur au împărțit Articolul I american în 2 articole: Articolul II și Articolul III. Ei oferă explicații generale, precum și explicații pentru fiecare secțiune sau clauză.

Acum vom continua cu Articolul II al versiunii noastre de Constituție Europeană. Urmăm structura Constituției Americane cât mai mult posibil; facem modificări dacă ni se pare că un element ar putea fi structurat sau formulat mai bine. Așa cum am menționat anterior Constituția Americană de doar 7 Articole conține, de asemenea 27 de amendamente. Acolo unde este necesar le vom include și pe ele în Constituția noastră federală. Vom include, de asemenea, elemente elvețiene și elemente europene. Nu pretindem că aceasta este o Constituție perfectă. Este binevenită orice propunere de îmbunătățire a lucrării noastre și o să promovăm – unde este posibil – acest proiect cu comentariile cititorilor cu o experiență mai mare ca a noastră.

Articolul II – Organizarea Legislaturii
Section 1 – Instalarea Congresului European
  1. Legislatura Federației Europene rămâne aceeași ca a Congresului European. Se compune din 2 Camere: Camera Cetățenilor și Camera Statelor, sub numele de Senat.
  2. Congresul European și cele 2 Camere ale sale își au sediul la Bruxelles.

Explicație Secțiunea 1, clauzele 1 și 2
Am ales în mod conștient cuvintele „Organizarea..” în titlul Articolului II deoarece Secțiunile 1-6 din Articolul I al Constituției Americane dezbat aspectele organizaționale/instituționale. Secțiunile 7-10 ale Articolului I sunt legate de puteri. Preferăm să împărțim articolul în 2 articole. Articolul II al nostru dezbate doar aspectele organizaționale/instituționale ale legislaturii; un articol separat, Articolul III, va aborda puterile acesteia.

Clauza 1 implică faptul că Congresul European deține aceeași poziție ca și Congresul american: ansamblul celor 2 Camere împreună. Numai Congresul are puteri legislative. Cu toate acestea, acest principiu nu ar trebui să fie privit cu unele nuanțe. Așa cum am menționat mai înainte, președintele are un tip de putere legislativă derivată sub forma de Ordine Executive Prezidențiale. În orice caz, aceasta este legislația unui orgin mai mic decât puterea legislativă oficială a Clauzei 1. Și aceste ordine trebuie să provină din legislația Congresului. O altă nuanță este faptul că Curtea Supremă Americană a decis de mai multe ori că Congresului îi este permis să-și delege puterile legislative instituțiilor federale.

În Clauza 2 alegem Bruxelles atât ca scaunul Congresului European cât și al Camerelor sale. Acest lucru implică faptul că Strasbourg nu mai joacă un rol în ceea ce privește reuniunile Federației Europene. Asta înseamnă, desigur, o complicație în plus în cadrul sistemului interguvernamental. Timp de mulți ani Parlamentul sistemului european s-a mutat între Bruxelles și Strasbourg deoarece odată ce Franța a implementat acest lucru a rămas neschimbat în continuare, deși este o deplasare costitistoare și în ciuda mai multor proteste a Parlamentului în sine. Acest lucru marchează una dintre cele mai grave erori sistematice din cadrul sistemului interguvernamental: având de a face și învârtindu-se în mod continuu în jocul câștigătorilor și pierzătorilor, un interes național determină ordinea întregii Europe. Vom lăsa acest lucru deoparte pentru moment.

O federație Europeană – ca parte a Uniunii Europene până când sistemul interguvernamental va fi eliminat – va poseda propria ordine constituțională, instituțională și prin urmare și organizațională (aceasta exclusiv în cadrul Bruxelles). Pe de altă parte, cu toate acestea, va fi obligată să coopereze cu această trecere de la Bruxelles la Strasbourg pentru activitatea sa în cadrul UE. Acest lucru înseamnă că Bruxelles va găzdui Parlamentul European (al sistemului interguvernamental al Uniunii Europene) precum și Congresul European (al Federației Europene); cele 2 parlamente cot la cot. Această complexitate va fi rezultatul inevitabil al necesității de a realiza o schimbare de tipar. Complexitatea rămâne, chiar dacă presupunem că sistemul interguvernamental va fi oarecum atenuat odată ce 9 state membre europene părăsesc UE cu scopul de a se alătura din nou acelei Uniuni ca o Federație. Complexitatea, cu toate acestea, ar fi minimă dacă toate țările Zonei Euro ar decide să se alăture Federației – cu unele adaptări, desigur. În acest caz nu ar fi nicio necesitate de a instala un Congres European. Mai degrabă, Parlamentul European, transformat în 2 Camere, ar putea servi ca organism reprezentativ al Federației. Curtea de Justiție va juca rolul Curții Supreme de Justiție Europene. Atâta timp cât ambele sisteme există cot la cot această simplificare instituțională nu va fi posibilă.

Secțiunea 2 – Camera Cetățenilor

  1. Camera Cetățenilor este alcătuită din reprezentanții Cetățenilor Europei Federale. Fiecare membru al Camerei deține un vot. Membrii acestei Camere sunt aleși pentru un mandat de 6 ani de Cetățenii Federației care au dreptul la vot, voturi ce sunt unite într-o circumscripție electorală. Alegerea membrilor Camerei Cetățenilor are loc de fiecare dată în luna mai și pentru prima dată în anul 20XX. Ei își ocupă locurile cel târziu la data de 1 iunie, în anul alegerilor. Membrii demisionează în cea de-a treia zi a lunii mai din ultimul an al mandatului lor. Aceștia pot fi aleși de 2 ori la rând.
  2. Eligibile sunt persoanele care au atins vârsta de 30 ani și sunt înregistrați ca Cetățeni în statul membru al Federației de cel puțin 7 ani.
  3. Membrii Camerei Cetățenilor au mandate individuale. Aceștia îsi îndeplinesc mandatul fără instrucțiuni, în interesul Federației. Acest mandat este incompatibil cu oricare altă funcție publică.
  4. Au drept la vot în aceste alegeri toți cei care au împlinit vârsta de 18 ani și sunt înregistrați drept cetățeni într-un stat al Federației, indiferent de cât timp sunt înregistrați.
  5. Camera Cetățenilor își alege președintele, cu dreptul de a vota și de a își numi propriul lui personal.

Explicația Secțiunii 2

În ce fel deviem noi de la Constituția Americană? În primul rând, cu alegerea noastră de a avea o circumscripție electorală pe tot parcursul Federației; nu există alegeri pentru Camera Cetățenilor pe stat – așa cum este cazul Statelor Unite și al Uniunii Europene. Noi respingem ideea de a fi limitați la alegerea candidaților din statele naționale. Viziunea noastră este că cetățenii din întreaga Federație ar trebui să poată vota în întreaga Federație: o singură circumscripție electorală formată din toate țările din Zona Euro. Un german ar trebui să aibă dreptul de a vota pentru un belgian, un britanic, un spaniol și vice-versa. O circumscripție electorală federală face posibilă crearea unor partide politice transnaționale eficiente. Din ceea ce știm – în acest moment, martie 2013 – există doar un partid politic european transnațional: Partidul Federalist European (EFP). Cu toate acestea, problema este că acest partid, forțat de sistemul interguvernamental actual, poate participa la alegerile europene doar prin intermediul secțiunilor sale naționale. Alegătorii pot vota numai pentru candidații naționali ai EFP, precum și pentru candidații altor partide.

O legătură directă între cetățeni și reprezentanții lor poate fi stabilită doar printr-o singură circumscripție electorală a Federației Europene. În ceea ce privește textul acestei Secțiuni, această alegere implică că lăsăm deoparte descrierea extinsă a sistemului electoral american.
Obiecția principală a americanilor față de o circumscripție electorală americană în întreaga SUA (mai degrabă decât actualul sistem electoral din fiecare stat) provine din teama că populația din zonele dens populate și în orașele mari pot câștiga mai multă influență decât locuitorii din zonele rurale. Acest lucru ar putea perturba echilibrul de putere în cadrul Camerei Reprezentanților. Cu toate acestea, sistemul electoral ales de noi este bazat pe așa numitul sitem-listă: fiecare partid politic transnațional depozitează o listă cu candidați eligibili, electoratul votează prin selectarea unui candidat din lista preferată. Cota electorală determină de câte voturi are nevoie un candidat pentru a obține un loc. Un exemplu de prag electoral: dacă sunt 10 milioane de voturi valabile pentru 100 de locuri în Camera Cetățenilor, atunci pragul electoral va fi de 10 000 000 : 100 = 100 000 voturi. Această sumă de voturi este necesară pentru a obține un loc, care este pragul electoral.

Partidele politice înșine vor determina care este candidatul numărul 1, 48 sau 250 de pe listă. Dacă democrații și republicanii americani ar decide să eticheteze locurile de la 1 la 100 femeilor, locurile de la 100 la 200 candidaților din mediul rural și restul cetățenilor din New York, Camera Reprezentanților va consta în principal în femei, persoane din mediul rural și altele din New York. Cu alte cuvinte: o Cameră a Cetățenilor echilibrată sau neechilibrată – de exemplu cu privire la naționalități – este determinată de modul în care partidele politice își compun listele electorale. Partidele politice pot preveni statele membre mici să dobândească niciunul sau doar puțini reprezentanți ai Camerei Cetățenilor. Partidele politice trans-europene sunt responsabile de includerea candidaților calificați, de-a lungul Federației, pe pozițiile eligibile de pe lista electorală.
În plus, sistemul lista este de departe cel mai potrivit gen de egalitate. Daca toate partidele politicie își compun listele electorale folosint o alternattivă prin poziționarea femeie-bărbat-femeie-bărbat, etc, atunci componența Camerei cetățenilor va fi aproape de rata 50% femei, 50% bărbați.
Noi nu considerăm alegerile interimare pentru membrii Camerei care demisionează mai devreme decât este necesar. Propunem ca sistemul-listă să conțină și o listă de deputați.

Ceea ce ne duce la întrebarea „Cum ar ști un german dacă ar trebui să voteze pentru un luxemburghez sau pentru un cipriot?” Aceasta este o non-problemă. Nu are nevoie să știe asta, deoarece în Congresul European numai problemele europene contează, nu cele germane sau ale altor interese naționale. El trebuie să aibă încredere în agenda politică a partidelor transnaționale pe care le alege. Și, astfel, să creadă că acel partid a inclus cei mai buni candidați, o secțiune a naționalităților UE, pe lista sa electorală.

Până în prezent, observațiile noastre cu privire la prima abatere a Constituției Americane. În al doilea rând, nu vom urma mandatul de 2 ani al membrilor Camerei Reprezentanților. Noi optăm pentru 6 ani, fără întreruperi. Pentru simplul motiv că deficitul democratic al Uniunii Europene a fost extrem de criticat timp de mai mulți ani; acest lucru poate fi rectificat în întregime prin plasarea centrului de greutate politic în dreptul reprezentanților cetățenilor. Statele europene au – prin aplicarea intereselor lor naționale – interese naționaliste bazate pe interguvernamentalism – jefuite de reprezentanți ai cetățenilor de puterile lor pentru prea mult timp.

Mai mult decât atât, credem că nu este bine să trimitem membrii Camerei Cetățenilor la un tur de alegeri la fiecare 2 ani. Odată ce stiu cum să își execute sarcinile în cadrul sistemului parlamentar trebuie să încerce să fie realeși. În cadrul unei Federații Europene ei pot dedica cea mai mare parte din cei 6 ani ai mandatului lor pentru a avea grijă de interesele cetățenilor, mai degrabă decât de interesele lor personale în câștigarea realegerilor. Fiecare membru al Camerei Cetățenilor poate fi reales, în succesiune. Cu toate acestea, am dori să limităm realegerile la 2 mandate. Astfel, un maximum de 18 ani în Camera Cetățenilor. În acest fel putem preveni ca concentrarea puterilor, lenea sau o influență prea puternică din partea grupurilor de interese să deterioreze calitatea biroului reprezentativ.

Următoarea întrebare nu poate primi un răspuns la acest moment: câți membri ar trebui să aibă Camera Cetățenilor? În SUA numărul este fixat la 435, reprezentând 308 745 538 locuitori (recensământul din 2010). Cele 27 de țări ale Uniunii Europene cuprind aproximativ 504 149 000 locuitori. Cele 17 țări ale Zonei Euro cuprind circa 332 976 000 locuitori. 2 aspecte trebuie dezbătute aici: în primul rând, câți reprezentanți vor fi pentru cei aprox. 500 milioane locuitori ai întregii UE? În al doilea rând, cât de mare ar trebui să fie această Camera a Congresului European dacă Federația Europeană va începe cu doar 9 țări ale Zonei Euro? Nu putem răspunde la aceste întrebări acum. În orice caz, luând în considerare cei circa 600 milioane locuitori de după includerea tuturor țărilor europene în Federație, inclusiv câteva state care încă își așteaptă admiterea, precum Turcia, Camera Cetățenilor ar trebui să fie formată din aprox. 600 persoane.
Nici noi nu putem prevedea în ce an ar putea fi organizate primele alegeri ale Camerei Cetățenilor. Data acestora depinde de momentul în care Constituția Europeană va intra în vigoare. Am prefera, totuși, luna mai a acelui an, și pentru orice alegeri următoare, pentru că acea lună este cea mai folosită pentru alegerea Parlamentului UE. O perioadă de conviețuire a Federației Europene și Uniunii Europene este inevitabilă. Ne putem imagina că durează ceva timp campaniile electorale și prelucrarea rezultatelor în cadrul Federației. De aceea, vom scrie în acest proiect al Constituției că membrii aleși vor intra în biroul lor cel târziu pe 1 iunie.

Spre deosebire de Constituția Americană, vom stabili în clauza 2 a acestei secțiuni vărsta de eligibilitate pentru Camera Cetățenilor la 30 de ani, în loc de 25. De ce? Pentru a garanta că persoanele alese posedă destule cunoștințe, înțelepciune și experiență de viață pentru un asemenea birou. Accentul ar trebui să fie pus pe generaliști, mai degrabăă decât pe specialiști. Tendința în Olanda, de exemplu, de a permite candidaților de doar 20 ani să obțină un loc în cadrul Parlamentului este greșit. Același lucru se aplică și Belgiei: vârsta minimă este 21 ani. Credem că acest lucru este la fel de inutil precum selectarea persoanelor de 60 ani să joace în echipa FC Barcelona sau Manchester United. Vedem în această tendință doar avantajul pentru formarea dinastiei de familii active politic.

În cea de-a treia clauza a acestei secțiuni determinăm în mod explicit – după modelul atât american cât și elvețian – că membrii Camerei Cetățenilor au un mandat individual, și sunt trași la răspundere doar de cetățenii europeni. Mandatul lor este, de asemenea, exclusiv: nu le este permis să dețină orice altă funcție publică, la orice nivel al administrației publice. Astfel, vom evita conflictele de interese si concentrarea puterii.

În afară de aceasta, ar trebui să dezbatem un alt aspect important. Există, alături de cei 435 membri cu drept de vot în Camera Reprezentanților americani, 6 membri fără drept de vot în acea Casă. Ei sunt din Districtul Columbia (=DC cu capitala federală Washington), Guam, Insulele Virgine, Samoa americană, comunitatea de națiuni din Insulele Mariana de Nord și un „comisionar rezident” din Puerto Rico. Căutând mereu cât mai multă congruență cu sistemul constituțional american, avem următorul punct de vedere.

Bruxelles este capitala constituțională a Federației Europene. Dar nu este, așa cum este cazul cu Washington, în Districtul Columbia, un teritoriu cu un astfel de statut constituțional încât ar trebui să legitimizeze apartenența la Camera Cetățenilor. Prin urmare nu există loc pentru Bruxelles în Congresul European.

O altă problemă este statusul pe care cele 24 de țări așa-numite Țări și Teritorii de peste mări ar trebui să îl aibă. Acestea sunt țări peste tot în lume care sunt conectate la Constituția din Franța, Marea Britanie, Olanda și Danemarca. Apartenența lor asociată la UE se aseamană cu statutul celor 6 teritorii fără drept de vot în Camera Reprezentativilor Americani. De aceea am dori să îndemnăm Țările și Teritoriile de peste mări relaționate cu UE să fie fie de acrod cu un statut similar în Camera Cetățenilor Europeni: apartenența fără drept de vot. Apare astfel următoarea întrebare? Câți reprezentanți ar trebui să aibă și cine îi alege? Acest lucru ar trebui rezolvat într-un mod simplu: cele 4 state membre în cauză (dacă participă la Federația Europeană) organizează în propriile lor țări și teritorii de peste mări o alegere pentru reprezentanții Camerei Cetățenilor: fără drept de vot în acea Cameră. Principiul pozițiilor incompatibile trebuie aplicat aici. O persoană nu poate fi reprezentant în Camera Cetățenilor europeni și să dețină și o funcție publică într-o țară sau teritoriu de peste mări.

Secțiunea 3 – Camera Statelor sau Senatul

  1. Senatul este alcătuit din 8 reprezentanți pe Stat. Fiecare Senator deține un vot. Senatorii sunt aleși pentru un mandat de 6 ani, conform legislaturii statelor, cu condiția ca după 3 ani jumătate din Senatori să demisioneze. Prima întâlnire a întregului Senat are loc în primele 5 luni ale anului 20XX. Cele 3 întâlniri anuale pentru înlocuirea a jumătate dintre Senatori au loc în primele 5 luni ale acelui an. Senatorii își încep mandatul cel târziu la 1 iunie din anul întâlniri lor. Aceștia demisionează în după-amiza celei de-a treia zi a lunii mai din anul final al mandatului lor. Senatorii care demisionează pot fi realeși imediat pentru încă un mandat de 3 ani. Fiecare senator are un vot. Regulamentul Procedurilor Senatului reglementează felul în care trebuie să demisioneze jumătate din Senat.
  2. Eligibili ca senatori sunt aceia care au împlinit vârsta de 30 ani și care au fost înregistrați pe o perioadă de cel puțin 7 ani ca Cetățeni ai unui stat membru al Federației Europene
  3. Senatorii au un mandat individual. Ei îl îndeplinesc fără instrucțiuni, în interesul general al Federației. Acest mandat este incompatibil cu oricare altă funcție publică.
  4. 4. Vice-președintele Federației Europene moderează Senatul. El nu are dreptul de a vota decât dacă voturile sunt divizate în mod egal.
  5. Senatul alege un lider pro tempore care, în lipsa vice-președintelui sau când acesta este președinte interimar, conduce ședințele Senatului. Senatul își numește propriul său personal.
  6. Senatul deține competența executivă de a prezida asupra acuzărilor. În cazul în care Președintele, Vice-președintele sau un membru al Congresului este acuzat, senatul va fi condus de către Președintele Curții Supreme de la Curtea de Justiție. În cazul în care un membru al Curții este acuzat, președintele va prezida Senatul. Nimeni nu va fi acuzat fără voturile a 2 treimi din membrii prezenți.
  7. Condamnarea în cazul acuzării nu trebuie să reprezinte mai mult decât îndepărtarea din funcție și interdicția de a mai ocupa orice birou de onoare, încredere sau funcție remunerată în cadrul Europei Federale. Condamnatul trebuie, cu toate acestea, să fie răspunzător în fața justiției și pedepsit conform legii.

Explicația Secțiunii 3

Cu privire la componența Senatului optăm pentru versiunea originală a Constituției Americane din 1789. Potrivit acestui text, senatorii au fost aleși de către legislaturile statelor. Ei nu au fost, deci, aleși de cetățeni. Acest lucru s-a schimbat odată cu amendamentul XVII din 1913. De atunci, componența Senatului este rezultatul votului cetățenilor din fiecare stat. Ne întrebăm dacă această modificare este benefică. Scopul explicit al Camerei Reprezentanților a fost întotdeauna să reprezinte interesele Cetățenilor și cel al Senatului a fost să reprezinte interesele Statelor. Acesta este un element esențial al sistemului federal: Federația este formată din cetățeni și state. Acesta este motivul pentru care reprezentarea lor este reglementată separat, din 2 surse diferite: una de la cetățeni și una de la state.

Prin schimbarea numirii senatorilor de către legislaturile statelor către cetățenii statelor, accentul Senatului este, de asemenea deplasat spre a avea grijă de interesele cetățenilor. Acest lucru a dus la o „consolidare” a puterilor federale din Washington. Cel putin în percepția de republicani. Acest lucru a fost pentru câțiva ani obiectul unor dezbateri aprinse între republicani și democrați. S-a ajuns la un punct în care cetățenii câtorva state au facut încă o dată apel – așa cum s-a întâmplat în 1861 – pentru părăsirea Uniunii. În acest moment (februarie-martie 2013) are loc o acțiune în cadrul Parlemantului statului Oklahoma pentru adoptarea unui proiect de lege care să anuleze actul „Obamacare”. Această încercare de anulare nu are nicio bază constituțională. Un stat nu are o astfel de putere. În orice caz, acesastă încercare constituțională de a anula un act federal este semnificativă deoarece crește tensiunile dintre organismul federal și unele state.

Pentru a preveni răspândirea acestei discuții în Europa optăm pentru un sistem în care Senatorii pot fi aleși din și de către legislaturile statelor. 8 senatori pe stat. De ce nu – așa cum este în SUA – decât 2 senatori pe stat? Și de ce 8? Acest lucru se întâmplă pentru a garanta că fiecare stat al Federației Europene este reprezentat în mod adecvat în Senatul Federal, oricât de mic sau slab populat ar putea fi. Prin acordarea fiecărui stat membru 8 reprezentanți în Senat, fiecarui stat îi este asigurată suficientă reprezentare la participarea efectivă a procesului de luare a deciziilor federale. Mai mult decât atât, numărul 6 poate fi un stimul pentru cele mai mici țări europene (cu doar câteva milioane de locuitori) pentru a adera la Federația Europeană. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, în prezent sunt garantate de la 5 la 8 locuri în Parlamentul European. Prin aderarea la Federația Europeană își vor menține cele 8 locuri în cadrul Congresului European, chiar dacă aceste mici state ar trebui să nu reușească să obțină un loc în Camera Cetățenilor.
Paragraful anterior explică de ce am ales pentru 8 în loc de 2 senatori pentru fiecare stat. O altă întrebare este: de ce nu 12 sau 14 sau chiar mai mulți? Motivul este că acest lucru ar crea riscul de specializare. Este cert că la Camera Cetățenilor se vor adăposti specialiștii. Este suficient. În viziunea noastră Senatul ar trebui să fie compus din generaliști, persoane înțelepte cu o experiență vastă în sensul în care un stat interpretează evoluția societății în politici înțelepte.

De asemenea, optăm pentru un mandat de 6 ani pentru Senat, cu condiția ca jumătate din ei să demisioneze după 3 ani, devenind imediat reeligibili pentru un am doilea mandat. Această schimbare o dată la 3 ani se bazează pe dorința noastră de a realiza și de a menține un sprijin puternic din partea parlamentarilor statelor, de vreme ce alegerile naționale din cele 9 state (sau mai multe) vor cădea de acord cu greu cu alegerile pentru Congresul european. Noi nu considerăm alegerile pentru înlocuirea timpurie a senatorilor, ceea ce implică necesitatea de a avea un sistem de deputați din Regulamentul de procedură al Senatului și din normele naționale respective ale procedurii.

Așa cum se întâmplă în Camera Cetățenilor, nu putem prevedea în ce an vor avea loc primele alegeri pentru Senatul European. Data depinde de momentul în care va intra în vigoare Constituția Europeană. Ne putem, totuși, imagina că numirea senatorilor de către parlamentele statelor presupune ca toate legislaturile naționale să fie în ședință. Cu toate acestea, poate fi posibil ca numirea planificată de senatori să coincidă cu alegerile parlamentare ale unuia sau mai multor state. De aceea alegem o perioadă de 5 luni pentru numirea Senatorilor. Astfel, statele sunt capabile să își numească propriii senatori la fiecare 3 ani, înainte ca un parlament să fie dizolvat, prematur sau nu. Acest lucru nu garantează continuitatea guvernării Federației. Singurul dezavantaj pare a fi faptul că senatorii, în cazul dizolvării premature a parlamentului național vor trebui să aștepte câteva săptămâni în plus înainte de a se întoarce la biroul lor, dar cel târziu în luna iunie a anului numirii lor.

Clauza 2 a ambelor Secțiuni are grijă ca cetățenii din alte părți ale lumii să fi locuit în mod oficial pentru cel puțin 7 ani într-unul din state; să fie, deci, suficient de integrați pentru a fi eligibili.
Clauza 3 prevede că mandatul senatorului este individual; un Senator nu acționează sub îndrumări, nici măcar din partea Parlamentului care l-a numit. Mandatul este de asemenea exclusiv, în sensul că exclude orice altă funcție publică.
Clauza 6 se referă la o Curte de Justiție, o Curte Supremă de Justiție a Federației Europene, alături de actuala Curte de Justiție a UE. Dacă toate țările IE s-ar fi alăturat Federației Europene ar fi firesc să privească această Curte de Justiție UE precum Curtea Supremă a Federației. Atâta timp cât 9 țări din zona euro se alătură Federației, va fi necesar să se stabilească o Curte de Justiție separată pentru Federație. Aceasta este opinia noastră. Dar am dori să propunem asta specialiștilor în acest domeniu pentru evaluare.

Ca urmare a Clauzelor 6 și 7 din Constituția Americană dezbat judecarea oamenilor care au comis infracțiuni grave în timp ce dețineau o funcție publică.

Aceeași problemă de statut se aplică și poziției celor 79 țări ACP: acum independente, dar atunci foste colonii ale țărilor europene. UE menține legături speciale cu acele țări în Africa, Caraibe, Pacific, în primul rând vizează crearea de relații comerciale care sunt benefice pentru ambele părți. În orice caz, aceste legături sunt mereu sub presiune. Întrucât UE – în contextul politicilor OMC – pune accentul pe eliminarea barierelor comerciale, țările ACP continuă să pună accentul pe protecția comercială. Reînnoirea periodică a Tratatului între UE și țările ACP pare incapabilă să atenueze aceste tensiuni, ci dimpotrivă. Cu toate acestea, nu ne putem permite o continuare a acestor tensiuni în lumea globalizării. Acesta este și motivul din cauza căruia, noi propunem, pentru această temă o schimbare de paradigmă: continuarea funcționării tratatelor UE-ACP prin acordarea țărilor ACP un loc instituțional/organizațional în Congresul European – cu accent pe „instituțional/organizațional”. Acordarea unui loc constituțional este imposibilă deoarece este vorba despre state suverane din afara Europei. Dar pe ce temei am putea să ne opunem în a le oferi 6 locuri (fără drept de vot) în Senat – Camera a intenționat în mod explicit să aibă grijă de interesele statelor? 6 locuri implicând: 2 pentru fiecare grup african, caraibian, pacific. Cu scopul de a promova egalitatea de gen cei 2 membri ai fiecărui grup ar trebui să fie câte un bărbat și o femeie.

Chiar dacă va fi fără drept de vot, ei vor putea participa la dezbateri în cadrul Comitetului Senatului lucrând la tratatele legate de comerț pe care președintele le trimite senatului pentru aprobare. Acest lucru ar da un impuls pozitiv tensiunilor prezente între UE și ACP: aceste țări nu vor mai fi negociatorii de la celălalt capăt al mesei, ci parteneri ce luptă pentru aceeași cauză. Pare adecvat pentru cele trei grupuri de țări să aibă grijă de alegeri și numirea reprezentanților din Senatul Federației Europene în sine. Aici principiul incompatibilității pozițiilor publice ar trebui, de asemenea, aplicat. Acești reprezentanți nu trebuie să dețină o altă funcție publică.

Pare inutil să se includă acest element ca atare în constituția europeană. Relația specifică între Federația Europeană și țările ACP poate fi tratată printr-un tratat. În cazul în care cineva susține că lipsa constituțională a acestui membru al statului ar însemna că acordarea acestui membru al senatului printr-un tratat ar fi o încălcare a Constituției, Curtea supremă poate decide – pe baza naturii teleologice a acestei probleme – că acest lucru e în conformitate cu Constituția.

Toate țările zonei euro ar trebui să adere la Federația Europeană și atunci Senatul ar fi format din 17 x 8 = 138 persoane. Plus cei mai sus menționați 3 x 2 = 6 din țările ACP, fără drept de vot. Prin aceasta confirmăm ipoteza, deja creată în mințile câtorva cititori, că nu existp niciun loc pentru șefii de stat și liderii naționali ai guvernelor în cele 2 Camere ale Congresului european.

Argumentul principal în favoarea acestei etape nonconvenționale poate fi citită în Articolul nr. 9, unde Tombeur explică faptul că Europa trebuie să se poziționeze rapid în cadrul relațiilor de globalizare, în care noi super puteri vor determina regulile jocului politic și comercial. Prin acordarea țărilor ACP unui loc de organizare în cadul Federației Europene, Europa va fi cu câțiva pași înaintea acelor super puteri.

Secțiunea 4 – Congresul European

  1. Timpul, locul și felul în care sunt aleși membrii Camerei Cetățenilor și în care sunt delegați membrii Senatului sunt decise de către Congresul European.
  2. Congresul European se reunește cel puțin o dată pe an. Această ședință începe în cea de-a treia zi a lunii ianuarie, dacă Congresul nu decide o zi diferită prin lege.
  3. Congresul European stabilește Regulamentul Procedurilor privind modul său de operare.

Explicația Secțiunii IV

Spre deosebire de Constituția Americană noi propunem ca Congresul European, deci nu fiecare Cameră separat, să reglementeze aspectele organizaționale ale compoziției Camerelor. Acest lucru se datorează deciziilor noastre de a avea o circumscripție electorală pentru întreaga Federație Europeană cu privire la alegerea Camerei Cetățenilor. Astfel, nicio alegere a reprezentanților cetățenilor din statele individuale, ci a tuturor cetățenilor din întreaga Federație. În acest fel Camera este o emanație de necontestat a cetățenilor Federației.

Clauza 2 este parte a Amendamentului XX, ratificat în ianuarie 1993. Clauza 3 este evidentă. Regulamentul de procedură al reprezentanților oamenilor sunt cel ce-al doilea cel mai improtant document – după constituție – deoarece reglementează procedurile de luare a deciziilor democratice.

Secțiunea 5 – Regulamentul Procedurilor pentru ambele Camere
  1. Fiecare Cameră stabilește un Regulament al Procedurilor. Reglementările acestora vizează aspecte precum ce probleme necesită cvorum, cum poate fi prezența membrilor impusă, ce sancțiuni trebuiesc aplicate în cazul absenței structurale, ce drepturi are președintele pentru a restabili ordinea și modul în care procedurile întâlnirilor și voturilor sunt consemnate.
  2. Regulamentul Procedurilor reglementează și pedepsirea membrilor Camerei în cazul comportamentului neadecvat, incluzând dreptul Camerei de a exclude membrul, în regim permanent, prin votul a 2/3 din majoritate.
  3. Pe parcursul ședințelor Congresului European nicio Cameră nu poate amâna o ședință mai mult de 3 zile fără acordul celeilalte Camere și nici nu îi poate muta sediul în afara Bruxelles-ului.

Explicația Secțiunii V

Astfel, există 3 reguli ale procedurilor: una a Congresului European (cele 2 Camere împreună) și una a fiecărei Camere separate. Înregistrarea dezbaterilor și a voturilor implică acces liber la aceste documente, cu excepția cazului în care o Cameră decide că anumite subiecte trebuie abordate în spatele ușilor închise.

Secțiunea 6 – Compensarea și imunitatea membrilor Congresului
  1. Membrii ambelor Camere primesc o remunerație pentru munca lor, determinată de lege și plătită lunar de către Trezoreria Federației Europene. Pe lângă aceasta, ei primesc o compensare pentru călătorii și taxe de acomodare în concordanță cu cheltuielile reale efectuate și limitate de călătoriile și activitățile justificare de ocupația lor.
  2. Membrii ambelor Camere sunt în toate cazurile, mai puțin trădare, crimă și distrugerea ordinii publice scutiți de arestare în timpul participării lor la ședințe din Camera din care fac parte. Pentru orice discurs sau dezbatere în oricare din Camere, ei nu sunt interogați în niciun alt loc.

Explicația Secțiunii 6

Clauza 1 este evidentă. Clauza 2 se referă la imunitatea de a garanta libera exercitare a mandatului reprezentantului; fiecare membru al congresului ar trebui să fie capabil să funcționeze fără presiuni externe.

Articolul III – Puterile ramurii legislative
Secțiunea 1 – Procedura creerii legilor

  1. Camera Cetățenilor are puterea de a iniția legi fiscale pentru Federația Europeană. Senatul are puterea – așa cum este și în cazul altor legi inițiate de Camera Cetățenilor – de a propune amendamente cu scopul de a ajusta legile fiscale federale.
  2. Ambele Camere au dreptul de a iniția legi. Fiecare proiect de lege al unei Camere va fi prezentat Președintelui Federației Europene. Dacă el/ea aprobă proiectul, el/ea îl va semna și îl va trimite celeilalte Camere. Dacă președintele nu aprobă proiectul el/ea îl va returna, cu obiecțiile lui/ei, Camerei care l-a inițiat. Camera respectivă ia la cunoștință obiecțiile prezidențiale și trece la reconsiderarea proiectului. Dacă, în urma reconsiderării, 2/3 din Cameră sunt de acord să îl trimită mai departe, acesta va fi trimis, împreună cu obiecțiile prezidențiale, celeilalte Camere. Dacă cealaltă Cameră îl aprobă cu o majoritate de 2/3, devine lege. Dacă un proiect nu este returnat de către președinte în termenul a 10 zile lucrătoare de la data la care i-a fost prezentat, acesta devine lege ca și cum ar fi fost semnat, cu excepția cazului în care Congresul, prin suspendarea activităților sale, previne returnarea acestuia în afara termenului de 10 zile. În acest caz nu va deveni lege.
  3. Orice ordin, rezoluție sau vot, altul decât un proiect de lege, necesitând acceptul ambelor Camere – exceptând deciziile cu privire la amânare – sunt prezentate președintelui și trebuie aprobate de acesta înainte de a căpăta efect legal. Dacă președintele nu este de acord, acestea vor avea totuși efect legal dacă 2/3 din ambele Camere aprobă.

Explicația secțiunii 1

Aici vom face o ajustare a structurii Constituției Americane. Articolul American I e format din 10 secțiuni. Se discută aici atât organizarea cât și puterile Congresului. Noi am preferat să împărțim aceste 2 aspecte în 2 articole. De aceea, am numit articolul II „Organizarea ramurii legislative”, cuprinzând secțiunile 1-6. Am inclus secțiunile 7-10 într-un nou Articol III, „Puterile ramurii legislative”, cu Secțiunile 1-4.

Ambele Camere inițiază proiecte de lege – nu președintele sau miniștrii Cabinetului Președintelui. Acești noameni nu execută în cadul Camerelor. Această repartizare strictă a puterilor între ramura legislativă și cea executivă va garanta Congresului European autonomia cu privire la misiunea sa de bază: inițierea și încheierea legilor.

Clauza 1 a Secțiunii 1 acordă puterea de a elabora legi fiscale federale inclusiv Camerei Cetățenilor. În mod contrar elaborării legilor federale în general, Senatul nu are această putere. Senatul este, în orice caz, îndreptățit să încerce să ajusteze legile fiscale federale prin amendamente. Motivul pentru care această putere de a lua inițiativa este dată exclusiv Camerei Cetățenilor se bazează pe considerentul că „cotrobăirea în gențile cetățenilor ar trebui să fie supusă examinării doar de către reprezentativii cetățenilor.

Ca o paranteză. Am dori să adresăm întrebarea: „Dacă Europa ar fi o Federație precum Statele Unite ale Americii, ar fi fost criza economică și bancară tratate mai eficient?” Banca Olandei (DNB) răspunde afirmativ la această întrebare în raportul ei anual din 2012. În paragraful extins 1,5 DNB clarifică în ce măsură sistemul american federal s-a dovedit a fi baza pentru o abordare rapidă și eficientă a acestor crize. Am vrea să facem referire cititotului asupra câtorva detalii remarcabile din raportul anual 2012, fără să nu menționăm care sunt acele aspecte. Organismul federal american poate absorbi mai multă datorie publică și alte datorii decât UE. În 2012 bugetul ameican a fost de 24% din PIB. Comparat cu acesta UE este un pitic financiar: puțin peste 1%. Federația americană a început cu sloganul: „nicio taxare fără reprezentare”. În UE este „reprezentare fără taxare”.

Remarcabil în clauza 2 este așa numita Lex Silencio Positivo, o regulă din dreptul roman: dacă președintele nu se decide asupra proiectului de lege în termen de 10 zile, acesta va deveni lege. Dacă președintele nu este de acord el/ea trebuie să îl returneze, împreună cu obiecțiile sale, camerei care l-a inițiat. Așa cum am menționat anterior, acesta este dreptul de veto al președintelui. În orice caz, cuvântul „veto” nu este menționat în Constitție ca atare.

Pare adecvat să dezbatem aici una dintre consecințele actuale ale alegerii americane de a completa principiul de trias politica cu un sistem ingenios de control și echilibru. De la sfârșitul lui 2012 până acum (Martie 2013) Președintele și Senatul au blocat posibilitatea de a rezolva criza bugetului UE. Privind la suprafață, am fi înclinați să învinuim o eroare sistemică constituțională: dacă ambele institute rămân la puterile lor constituționale ele creează un impas, și, prin urmare, Constituția ar trebui învinuită. În orice caz, acest punct de vedere este greșit dacă ne revenim la motivul principal și singurul pentru care s-au instalat aceste verificări și echilibrări: niciodată nu ar mai trebui să existe o putere care să fie liderul absolut peste toate celelalte. Acest lucru obligă părțile implicate să demonstreze responsabilitatea lor, pe care au primit-o de la popor, atunci când un posibil impas apare. Și acest lucru implică asumarea responsabilității de a avea grijă ca impasul să se rezolve, într-un fel sau altul. Continuarea acestei triste situații nu provine din defectele sistemice constituționale ale Constituției Ameriane, ci mai degrabă din incapacitatea respectivilor politicieni de a își asuma responsabilitatea în interesul general.

Secțiunea 2 – Puteri esențiale ale Camerelor Congresului European
Congresul European are dreptul să:

  1. Impună și să colecteze taxe, impozite și accize pentru a plăti datorii ale Federației Europene și pentru a contribui la cheltuielile necesitate pentru a putea garanta, așa cum e descris în Preambul, că care toate taxele, impozitele și accizele sunt uniforme în întreaga Federație;
  2. Să împrumute bani în numele Federației Europene;
  3. Să reglementeze comerțul între statele Federației și cu națiunile străine;
  4. Să reglementeze în întreaga Federație Europeană migrația uniformă și regulile de integrare, reguli ce vor fi co-menținute de state;
  5. Să reglementeze regulile uniforme în ceea ce privește falimentul în întreaga Federație Europeană;
  6. Să bată moneda federală, să stabilească valoarea acesteia și să fixeze standardul măsurilor și greutăților; să stabilească pedepse pentru contrafacerea securităților și a cursului valutar al Federației Europene;
  7. Să reglementeze și să impună regului pentru protejarea climatului și calității apei, solului și aerului;
  8. Să reglementeze producția și distribuția energiei;
  9. Să creeze reguli pentru prevenirea, promovarea și protecția sănătății publice, incluzând bolile profesionale și accidentele la locul de muncă;
  10. Să reglementeze orice fel de trafic și transport între statele Federației, incluzând infrastructura transnațională, facilitățile poștale, telecomunicațiile, precum și traficul electronic între administrațiile publice și între acestea și cetățeni, cuprinzând toate regulile necesare împotriva fraudei, falsului, furtului, deteriorării și distrugerii informațiilor poștale și electronice și a transportatorilor acestora.
  11. Să promoeze progresul descoperirilor științifice, inovațiilor economice, artei și sportului prin oferirea autorilor, inventatorilor și designerilor drepturile exclusive asupra creațiilor lor;
  12. Să stabilească instituțiile federale, subordonate Curții Supreme de Justiție;
  13. Să lupte împotriva și să pedepsească pirateria, infracțiunile împotriva dreptului internațional și drepturilor omului;
  14. Să declare război și să implementeze reguli privind captura pământului, apei sau aerului; pentru a mări și a suporta apărarea europeană (armată, flotă și forța aeriană); să asigure o armată care să execute legile Federației să suprime revoluțiile și să respingă invadatorii;
  15. Să implementeze toate legile necesare și adecvate pentru a duce la bun sfârșit executarea puterilor mai sus menționate și a tuturor puterilor conferite de Constituție Guvernului Federației Europene sau oricărui minister sau funcționar public.

Explicația Secțiunii 2

Această secțiune conține puterile limitativ enumerate ale ramurii legislative, Congresul European. Caracterizează diviziunea verticală a puterilor într-o Federație. Doar aceste puteri – destinate exclusiv pentru a avea grijă de interesele comune care nu pot fi tratate în mod suficient de cetățenii individuali sau de către state – revin Congresului European. Nu există alte puteri, nici altă ierarhie. Esența deiviziunii verticale a puterilor este că Cetățenii și statele solicită unui organism federal să fie atât de îngăduitor încât să aibă grijă de interesele comune enumerate ( pentru care sunt pregătiți să plătească), fără a da organismului federal dreptul de a presupune că este liderul. Alte puteri rămân cetățenilor și statelor, fiind de neatins de către organismul federal. Astfel, statele își mențin propriul lor Parlament, Guvern și ramură judiciară pentru toate aspectele care nu sunt legitime organismului federal.

Prezenta secțiune este versiunea noastra a așa numitului Kompetenz Katalog, propus de Germania în timpul elaborării Tratatului de la Maastricht în 1992, și propus de multe alte ori după aceea, dar mereu respinse de alte țări UE. Unul dintre cele mai serioase defecte ale sistemului interguvernamental.

Lista noastră este ceva complet diferit de enumerările limitative (plural) ce se găsesc în Tratatul cu privire la funcționarea UE. Nu numai că ele nu sunt precise și într-adevăr limitativ enumerate, ele sunt, de asemenea înăbușite de principiul incontrolabil al subsidiarității, executarea ierarhică a puterilor și schimbul de puteri: toate blestemele din cadrul unei Federații reale deoarece ele erodează suveranitatea statelor participante. Principiul unei enumerări limitative a puterilor federale este una dintre cele mai mari realizări ale dezbaterilor din Convenția de la Philadelphia, care a fost realizat în primele 2 săptămâniale dezbaterilor lor.

Pare adecvat să îl citez aici pe Frank Ankersmit, profesor emeritîn istoria filosofiei. În Anuarul de Istorie parlamentară din 2012, numit „Statele Unite ale Europei” el scrie: „Nu este folositor să ne întoarcem la procesul de decizie european și, prin urmare, este suficient să ne asigurăm că aceasta contrazice tot ce a fost gândit în istoria sau filozofia politică asupra deciziilor publice. Acest tip de luare a deciziilor este complet unic în istorie - și nu într-un mod pozitiv. Luând în considerare problemele imense ale unificării europene cetățenii se pot lăsa înduioșati de aceasta; dar rămâne încă un lucru urât. În special, această luare a deciziilor este codificarea oficială a tuturor incertitudinilor cu privire la scopul final al unificării europene. Este ca și cum administratorii europeni au tradus în mod conștient această incertitudine într-o structură de guvernare care este o expresie organizațională. Este ca și cum ei doresc să stabilească în mod indisolubil incapacitatea Europei de a sări mai devreme sau mai târziu peste propria umbră într-o structură de guvernare care face acest lucru într-adevăr imposibil. (ceea ce este subliniat, de K/T)

Comparați asta cu ceea ce a declarat Klinkers în Articolul nr. 11: Tratatul de la Lisabona este un document deformat (legislativ, democratic, organizatoric și cu privire la procesele de luare a deciziilor) astfel încât reînnoirea este posibilă doar prin evidențiere; evitând capcana de a încerca să îmbunătățească sistemul prin schimbarea tratatului neprielnic. Acesta este plin de erori sistematice. Orice nouă modificare va fi otrăvită de aceleași erori, deoarece acelea se moștenesc genetic. În „Noi, popoarele – Europa en de Amerikaanse Constitutie” de Hugo Klijn se găsesc, de asemenea, argumente puternice împotriva oricăror modificări ale tratatelor UE și în favoarea Constituției Europene.

Cei cu o poziție de conducere în cadrul sistemului interguvernamental nu realizează influența distructivă asupra societății a legiferării greșite. O cunoaștere fundamentală a necesității unui design impunător bine gândit și în interiorul ei, ca bază pentru o societate care funcționează bine, este aparent absentă. Chiar și în federațiile deschise europene cerc, afirmăm cu părere de rău. În cazul în care această cunoaștere și înțelegere apare totuși, nu este susținută de către guvernatori.

Considerăm că aceasta este o desconsiderare nedorită a principiilor de legiferare. Acordând puțină importanță și neluând în considerae necesitatea de a îngriji – în toate împrejurimile – ca baza impunătoare a societății are o codificare profesional formulată. Chiar dacă părți ale legilor, în special a celor administrative, au o funcție instrumentală (legea ca un instrument pentru realizarea obiectivelor politice) există încă doctrine de drept fundamental care nu pot fi atinse de politici sau .... Negarea acestui lucru înseamnă negarea faptului că legea dreptului prevalează asupra tiraniei. Pentru mai multe perspective asupra acestui concept de „nerespectare a legilor” facem referire la cartea „Rechtsrelativering” (Nerespectarea legilor) a lui Peter van Lochem.

continuăm cu proiectul nostru al Constituției Federale. Completările esențiale care merg dincolo de Constituția Americană: 1, litera d, politica din domeniul migrației ca o chestiune federală și nu aparține statelor europene individuale, însă asistența lor este necesară în executare reglementărilor în materie de imigrație. Punctele de la g la j sunt elemente noi referitoare la societatea modernă; al treilea punct n, crearea unei apărări europene (armata, forțele aeriene și marina). O dispută bine cunoscută condusă de tendințe naționaliste, dar ca exemplu al folclorului provincial sub o Constituție federală nu merită nicio dezbatere. Articolul nr. 12 a descris deja trista poveste cu privire la încercările de instituire a unei forțe europene de apărare, după al doilea război mondial. Lăsăm asta la o parte pentru acum.

Secțiunea 2 se referă la cel mai important aspect al Federației: diviziunea verticală a puterilor între Federație, pe de o parte și cele ale cetățenilor și statelor pe de altă parte. Ceea ce este investit în Congresul European este rezumat acolo. Acest lucru nu înseamnă că asta face clar din câte ministere e formată ramura executivă. Astfel, pentru care din domeniile de politică ar trebui să existe un Minister? Vom elabora pe baza acestei întrebări atunci când se ocupă cu articolele privind ramura executivă.

În ceea ce privește enumerarea limitativă trebuie să existe 3 nuanțe.

În primul rând, Federația Europeană are puterea, în mod natural de a împlini mandatul atât în cadrul, cât și în afara teritoriului Federației. De exemplu, prin acorduri și tratate. Conectăm puterile federale atât pentru politica internă cât și pentru cea externă. Același lucru se aplică Statelor Federației. Cum va funcționa acest lucru, cum vor fi tratate articolele cu privire la ramura executivă.

În al doilea rând, trebuie să facem referire la secțiunea 2, punctul o. În textul Constituției Americane: „Pentru a face toate legile care sunt necesare și potrivite pentru executarea puterilor străine și toate celelalte competenșe conferite prin prezenta Constituție în guvernul Statelor Unite, sau oricare alt departament sau ofițer al acestora.” Aceasta este faimoasa clauză „Necesar și adevărat”: Congresul poate face toate legile pe care le consideră necesare și adecvate. În orice caz, dacă aceste legi nu provin, fără îndoială, din lista puterilor enumerate limitativ ale Articolului I, Secțiunea 8 (Articolul nostru III, Secțiunea 2) președintele le poate respinge. Sau Curtea Supremă de Justiție poate decide că sunt neconstituționale: așa numita analiză a Curții Supreme de Justiție.

În al treilea rând, există un alt aspect important. Congresul american are, de fapt mai multe puteri decât sunt menționate în Constituția sa în Articolul I, Secțiunea 8 (Articolul III, Secțiunea 2, la noi). Acesta este domeniul „puterilor implicite”, care nu sunt menționate în mod explicit în Constituție, ci derivate din organismul puterilor al secțiunii 8 din Constituția Americană.

Una dintre puterile implicite primare se referă la „supravegherea Congresului”. Această supraveghere – organizată inițial de comitetele parlamentare (atât standard cât și speciale) – se ocupă de funcționarea completă a puterii executive și a aganțiilor federale. Scopul este de a spori eficacitatea și eficiența, pentru a menține puterea executivă în limitele atribuțiilor sale directe ( executarea legilor), pentru a detecta pierderile, birocrația, frauda și corupția, pentru a proteja drepturile și libertățile, etc. Este o imagine de ansamblu atotcuprinzătoare a întregului proces de implementare a politicilor. Acesta nu este un aspect recent al sistemului american. Este parte din constituția originală și este un element incontestabil al sitemului anterior menționat de control și echilibru. Constituția nu se referă pur și simplu la această supraveghere a Congresului, dar este considerată a fi prelungirea inalienabilă a ramurii legislative: dacă aveți puterea de a face legi ar trebui să aveți, de asemenea, și puterea de a controla tot ceea ce se întâmplă cu privire la execuția lor. O chestiune evidentă în procesele administrative.

Desigur că au existat încercări de a susține că aceste conflicte au implicat conflicte de putere cu Constituția Americană. În orice caz, Curtea Supremă a denunțat întotdeauna această afirmație. Acest lucru este în concordanță cu viziunea președintelui Woodrow Wilson (considerat de către academicienii în științele administrației publice ca primul administraționist public) de a considera aceste controale parlamentare la fel de importante ca implementarea legilor: „la fel de importantă ca legislația este supravegherea administrării vigilente.”

Toate acestea, recunoscând că Constituția Americană, în articolul I, punctul 9, determină în ce limite congresul poate exercita competențele sale limitativ enumerate din Secțiunea 8.
Ne-ar plăcea să atragem atenția asupra unor clauze ale Secțiunii 2, adaptate de noi.

În primul rând Clauza 1a, puterea de a impune și colecta taxe, etc. Tatele sunt necesare pentru a plăti datoriile și „apărarea comună și bunăstarea generală a Statelor Unite”. Am înlocuit cuvintele citate cu: „necesare pentru a îndeplini garanția așa cum e descrisă în Preambul”. Generarea propriului venit pentru organismul federal, în viziunea noastră, ar trebui să se extindă dincolo de plata datoriilor federale și cheltuielilor financiare în domeniile apărării și bunăstării generale. Pe lângă referirea explicită la necesitatea de a fi capabil de a plăti datoriile, considerăm important să facem referire direct la garanția din Preambul. Astfel, impunerea și colectarea taxelor etc., cu scopul de a fi capabil să finanțeze cheltuielile pentru „libertate, ordine, siguranță, fericire, justiție, apărare împotriva inamicilor Federației, durabilității mediului, precum și acceptării și tolerării diversității culturilor, convingerilor, modului de viață și limbile tututor celor care trăiesc în teritoriul care se află sub jurisdicția Federației”.

În Constituția Americană, clauza c este numită „Clauza de comerț”. Din punctul de vedere al ofertei lui Obama în ultimul Stat al Uniunii, de a crea un nou tratat privind comerțul între SUA și UE, executarea acestei clauze va fi de mare importanță pentru recuperarea situației economico-financiară a UE. Suntem de acord cu Koen Berden și Marcel Canoy în articolul „EU kikkert op van vrijhandel met de VS” (UE se revitalizează prin comerțul liber cu SUA), din ziarul olandez NRC Handelsblad din 16 martie 2013, afirmând că eliminarea barierelor comerciale este de mare importanță pentru redresarea economiei UE. Este, de asemenea important cu privire la propunerea noastră de a acorda 6 reprezentanți din țările ACP care dețin un loc fără drept de vot în Senat: supraviețuirea economică a Europei depinde în mare măsură de capacitatea sa de ancora din punct de vedere instituțional, perspective complet noi privind relațiile de comerți în fundamentul organizării sale impunătoare.

Secțiunea 3 – Drepturile garantate ale indivizilor

  1. Imigrația cetățenilor, considerată a fi permisă de către state, nu este interzisă de Congresul European până în anul 20XX.
  2. Dreptul de habeas corpus nu este suspendat decât dacă se consideră necesar pentru siguranța publică, în caz de război sau invazie.
  3. Congresului European nu ii este permis să aprobe o lege retroactivă și nicio lege despre moartea civilă. De asemenea, nu ii este permis să aprobe o lege care afectează obligațiile contractuale sau verdictele judiciare ale oricărei Curți.

Explicarea Secțiunii 3

Secțiunea 3 se ocupă de restricțiile fundamentale – cu scopul de proteja individul – ale puterilor federale care sunt atribuite Congresului European în Secțiunea 2. Această concisă Secțiune 3 despre drepturile individuale se va face în acest proiect constituție. Nu este nevoie de mai mult. Într-adevăr, Articolul I, Clauza 3 al acestui proiect subscrie Cartea Drepturilor Omului a UE, excepție făcând principiul litigios al subsidiarității și faptul că Federația aderă la Tratatul Drepturilor Omului și liberăților fundamentale, stabilite în constextul Consiliuli European (a se vedea Articolul 21).

Clauza 1 a Secțiunii 3 ne spune că statele pot continua – pentru câțiva ani – politica lor de imigrare proprie, până la o dată specifică în politica federală. Prin acest schimb de politică Federația introduce o politică de invitare și primire a străinilor, sub anumite condiții, mai degrabă decât a mecanismelor birocratice și descurajarea structurilor juridice pentru a le bloca de la intrarea în Federația Europeană sau expulzarea acestora. Federația Europeană poate folosi cum trebuie zecile de milioane de „disidenți” activi și antreprenoriali pentru a trage economia politică din criză și pentru a contracara îmbătrânirea populației europene prezente. Acest lucru necesită o politică de migrație care este organizată în dezavantajul Europei și al migrantului. Executanții politicilor europene pot obține inspirația lor din politicile de succes din Federații precum Australia, Canada și SUA.

Secțiunea 4 – Restricții ale Federației Europene și ale Statelor Membre

  1. Nu vor fi percepute taxe, impozite sau accize pentru serviciile transnaționale si de bunuri între Statele Membre și Federație.
  2. Nu se va acorda prioritate niciunei reglementari a comerțului sau a taxelor în porturile maritime sau aeriene ale Statelor Federației; nici navele sau aeronavele legate de un stat sau, sau dintr-un stat, nu vor fi obligate să intre, plece sau să plătească taxe în alt stat.
  3. Niciunui stat nu ii este permis să aprobe o lege retroactivă și nici despre moartea civilă. De asemenea, nu ii este permis să aprobe o lege care afectează obligațiile contractuale sau verdictele judiciare ale oricărei Curți.
  4. Niciun stat nu își va creea propria monedă și nici nu va emite acreditive.
  5. Fără acordul Congresului European, niciun stat nu va impune taxe, impozite sau accize pe importul sau exportul serviciilor sau bunurilor, cu excepția a ceea ce ar putea fi necesar pentru executarea controalelor de import și export. Randamentul net al taxelor, impozitelor sau accizelor, impuse de orice stat la import sau export, vor fi utilizate de Trezoreria Federației Europene; toate reflementările aferente vor fi revizuite și controlate de Congresul European.
  6. Fără acordul Congresului European, niciun stat nu va avea o armată, flotă sau forțe aeriene, niciun stat nu va intra în niciun acord sau pact cu un alt stat al Federației sau din afara acesteia și nici nu se va angrena într-un război, doar dacă este cu adevărat invadat sau dacă se confruntă cu o amenințare iminentă care nu permite întârzieri.

Explicarea Secțiunii 4

Conform clauzelor 1 și 2 ale acestei Secțiuni, statele, nu Federația însăși, au permisiunea de a admite sau a menține legile care constrâng sau împiedică unitatea economică a Federației. Piața internă a Federației în UE este liberă.

Din nou, puterile care nu sunt acordate în mod explicit Congresului European prin Articolul III, Secțiunea 2 din Constituție sunt puteri ale Cetățenilor și ale Statelor. Aceasta este cealaltă față a monedei cu titlul „diviziunea verticală a puterilor”. Cu toate acestea, America a crezut că este util și necesar să reducă nu numai Congresul în Articolul I, Secțiunea 9, dar, de asemenea, pentru a aminti Statelor că puterile lor sunt nelimitate. În acest scop, Articolul I american, Secțiunea 10 (Articolul III, Secțiunea 4 la noi) clarifică ceea ce statele nu ar trebui să facă.

Clauza 3 limitează puterile legislative ale statelor în același mod ca puterea legislativă a Federației, cum a fost menționat în secțiunea 3, clauza 3, pentru a menține securitatea juridică, pentru a nu reduce puterea ramurii judiciare si pentru a proteja drepturile existente ale cetățenilor.

Clauza 4 clarifică faptul că niciunui stat nu i se permite să bată propria sa monedă (provenind din Articolul nr. 44 al lui James Madison), un avertisment ferm penmtru grupurile care propun să părăsească euro pentru a reveni la vechea lor monedă. Mai mult, există o chestiune importantă, de multe ori decisă de Curtea Supremă de Justiție, că niciunui stat nu ii este permis să elaboreze legi de încetare a obligațiilor contractuale. Certitudinea juridică pentru contractarea sau litigarea părților este un ordin mai înalt decât puterea de a declara un contract sau un verdict juridic nul și neavenit.
Clauza 5 stabilește că impunerea impozitelor la export și import nu este permisă decât dacă e acceptată de Congresul European. Cu toate acestea, ele pot percepe o sumă cu scopul de a compensa cheltuielile lor cu privire la inspecția importurilor și exporturilor. Randamentul net al impozitelor permise mege la Trezorerie. Acest aspect poate primi un rang înalt pe aganda – așa cum am propus noi – celor 6 senatori (fără drept de vot) reprezentând țările ACP din Senatul European.
Clauza 6 subliniază încă o dată că apărarea este o sarcină federală. Asta înseamnă că Congresul poate constata că un stat poate găzdui o parte din forțele armate federale, gata să acționeze în caz de urgență.

Secțiunea 5 – Restricții ale Federației Europene

  1. Nu pot fi retrași bani de la Trezorerie pentru altceva decât utilizarea acestora în conformitate cu dreptul federal; o declarație despre situația financiară a Federației Europene va fi publicată anual.
  2. Niciun titlu de generozitate nu va fi acordat de către Federația Europeană. Nicio persoană care posedă în cadrul Federației Europene un birou public sau administrativ nu va accepta fără acordul Congresului European vreun cadou, indemnizație, birou sau orice fel de cadou, de la niciun Rege, Prinț sau stat străin.

Explicația Secțiunii V

Suntem de părere că această secțiune este de la sine înțeleasă.

Aceasta este versiunea noastră a ramurii legislative a Federației Europene. Am urmat cât mai mult posibil, textul constituției Americane. Astfel, este de înțeles că anumite cuvinte sau propoziții – vitale pentru Europa – pot lipsi sau pot să nu fie clarificare în întregime. De asemenea, este posibil să întâlnim aspecte care nu sunt necesare pentru federația Europeană. De aceea noi – așa cum se va întâmpla pentru restul proiectului nostru Constituție – suntem deschisi la completări și îmbunătățiri ale cetățenilor care sunt mai experimentați în acest domeniu.